Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Irlandezul care face festival pe banii lui la Săpânţa

Publicat in Adevarul, joi 16 mai 2013 ·

Peter Hurley locuieşte de 19 ani în România şi, anul acesta, organizează pentru a patra oară cunoscutul festival de folclor intitulat „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel“, în judeţul Maramureş.

Bucureştean prin adopţie şi maramureşean cu sufletul, Peter Hurley (45 de ani) este un irlandez care a investit până acum 160.000 de euro pentru a organiza trei ediţii ale unui festival de folclor intitulat „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel“. Dacă în perioada 2010-2012 bărbatul a pus la bătaie toate economiile sale, de această dată a câştigat un proiect pe fonduri europene, în valoare de 250.000 de euro, pentru organizarea festivalului.

Totuşi, pentru că banii vin mai greu, Peter Hurley se pregăteşte să facă un împrumut bancar pe care îl va acoperi după ce va primi fondurile europene. Pentru împrumut, organizatorul festivalului spune chiar că va garanta cu propriul apartament, din Bucureşti.

La prima vedere, gestul pare unul aproape nebunesc. Totuşi, dorinţa bărbatului de a ţine viu satul românesc şi de a investi în tradiţiile acestor locuri este mai puternică decât raţiunea.

„În Irlanda există termenul «revival the things that are lost», recrearea lucrurilor care sunt deja pierdute, trecute în istorie. Această reînviere e absolut necesară. Va veni şi în România. Numai că România are o mare şansă: poate să pornească această renaştere în timp ce tradiţiile sale sunt încă vii. Şi atunci se creează o legătură între ce e trecut şi ce e viitor, iar asta o să fie o reuşită unică în Uniunea Europeană. De asta am pornit festivalul“, explică Peter Hurley.

Irlandezul a ajuns în România în 1994, când avea 26 de ani. Un prieten l-a întrebat dacă nu vrea să vină la Bucureşti să facă afaceri împreună, consultanţă în marketing pentru stat şi pentru firme private.

A lucrat 15 ani, iar de patru ani este freelancer şi preşedintele Asociaţiei Interculturale de T

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aeroportul din Manchester, paralizat după o pană de curent. Mii de oameni s-au trezit cu zborurile anulate

Gandul acum 24 minute
Aeroportul din Manchester a fost cuprins de haos, duminică dimineață, după ce toate zborurile au fost anulate sau întârziate din cauza unei avarii uriașe la rețeaua electrică. Mii de călători care așteptau să fie îmbarcați s-au revoltat pe holurile

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

UPDATE - ANM - Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte. Este afectată şi Capitala - HARTA / Instabilitate atmosferică în mai multe zone, începând de duminică, de la ora 14 - HARTA

News.ro acum 2 ore
Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte duminică, fiind afectată şi Capitala. Meteorologii precizează că la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice. De la ora 14.00, intră în

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 32 minute
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 4 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

România, sub Cod Roșu de caniculă: care sunt județele afectate

Wall-Street.ro acum o ora
Cea mai mare parte a ţării se va afla sub incidenţa Codurilor roşu, portocaliu şi galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, potrivit unei avertizări emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, Bucureştiul

Ucraina a lansat peste noapte zeci de drone în regiunea rusă Briansk – oficiali ruşi

News.ro acum 2 ore
Ucraina a lansat peste noapte zeci de drone vizând regiunea de vest a Rusiei Briansk şi alte regiuni, dar fără nicio pagubă raportată, au declarat duminică oficiali ruşi, transmite Reuters. Cel puţin 30 de drone au fost distruse deasupra Briansk, ca

Ungaria își crește numărul de rezerviști pentru apărarea teritoriului. Avantajele promise recruților

Ziare.com acum o ora
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum 4 ore
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

19°/28°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°