În perioada 09-11 mai 2013, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr.1 Oradea, a avut loc Conferinţa Naţională cu participare internaţională "Consilierea@arta de a junge la Tine(ri)", acreditată de Colegiul Psihologilor din România şi avizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.
În acest an, organizatorii şi-au propus să extindă evenimentul la nivel profesional, transformând acţiunea de diseminare într-o activitate ştiinţifică la care au participat direct sau indirect prin intermediul posterelor sau a prezentărilor trimise, peste 120 de persoane. Astfel, profesori, terapeuţi, psihologi, psihopedagogi, consilieri şcolari, educatori, profesori de sprijin şi studenţi din mai multe judeţe din ţară (Bihor, Argeş, Arad, Dâmboviţa, Sălaj, Bistriţa Năsăud) şi Bucureşti, dar şi voluntari străini şi specialişti din Spania, Bulgaria, Franţa, Italia şi Turcia s-au declarat mulţumiţi de calitatea ştiinţifică şi rezultatele conferinţei. "Acreditarea conferinţei la Colegiul Psihologilor din România a făcut să crească standardele profesionale atinse de eveniment, iar datorită implicării unor parteneri importanţi din comunitatea profesională s-au atins obiectivele pe care ni le-am propus, fiind astfel valorizate şi rezultatele obţinute prin intermediul proiectelor "Prin Tine(ri) lumea CES se lărgeşte" (finanţat de Comisia Europeană), şi ARaTĂ-mi Că Eşti Special!" (derulat cu sprijinul financiar al Fundaţiei pentru Comunitate şi MOL România)", a spus Carmen Ilisie, unul dintre coordonatorii proiectului. Conferinţa a fost apreciată de participanţi ca fiind foarte bine organizată, dovedindu-se de o înaltă ţinută profesională şi caracterizându-se până la final ca o "altfel" de manifestare.
16.05.2013, 22:30
În perioada 09-11 mai 2013, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr.1 Oradea, a avut loc Conferinţa Naţională cu participare internaţională "Consilierea@a