Bobonete e o specie aparte de primată. Grăsan antipatic, cu mîinile miraculos de sfrijite pentru burdihanul lui și cu genul ăla de mustață de tălîmb, pe care nu și-a ras-o tot liceul ca să nu se îndesească și, la un moment dat, s-a obișnuit cu ea. Dar nu mustața e problema. Și nici ochii ăia mici, porcini. Problema e ansamblul. Ansamblul arată ca un om care ar vrea să-ți fure bicicleta, dar nu poate, că nu știe să meargă pe bicicletă.
Și totuși apare peste tot. Nu știu dacă ați văzut vreodată Las Fierbinți, dar serialul are un sistem simplu: două povești pe episod. Prima e pentru oameni, a doua e o maimuțăreală pentru meltenii care se scobesc în nas în timp ce crapă semințe și uneori mai încurcă mîinile. Bobonete e actorul principal din a doua poveste. Pe lângă asta face stand-up și reclame proaste.
De ce apare la TV și e popular, cu fața aia a lui? Explicația e simplă. Reprezintă un stereotip cunoscut tuturor țăranilor plouați: băiatul de la oraș guraliv, care vine la țară în vacanța de vară și povestește ce chestii mișto face el la oraș și ce fină e viața acolo, în aplauzele oamenilor care s-au bronzat cu urme de sapă pe umăr. După care se întoarce la oraș, unde își ia bătaie în fața blocului pentru că e gras și mediocru, și nimeni nu e impresionat că are un pachet de cărți de joc cu poze porno.
În mediul urban e un păcălici, dar la țară e chiar spiritual. Un exemplu clar e gluma cu care și-a deschis mult timp numărul de stand-up și la care nu a rîs nici un om care a pus mîna vreodată pe un abecedar: „Aplaudați, bă, că așa liniște n-am auzit decît la mama în pizdă!”. Da. Pe bune. Asta e o glumă originală marca Bobonete.
Dar în societate are un rol. E tipul ăla prea prost ca să se integreze în mediocritate, care a acceptat că e mai plăcut rolul de isteț între reduși mintal decît cel de prost între mediocri. E un rol tipic românesc. Redu
