Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Theophil von Hansen

Publicat in Dilema Veche, joi 16 mai 2013 ·

- şi Mausoleul de la Filiaşi -

Acum mai bine de 20 de ani, descopeream la Filiaşi, în cimitirul oraşului, un mausoleu impozant, cu o arhitectură neobişnuită. Nu am reuşit să aflăm mai nimic de la localnici sau nu i-am găsit pe cei care ştiau ceva despre acest monument funerar.

Mai tîrziu, am căutat o bibliografie lămuritoare şi am aflat că edificiul, împreună cu anexele sale, fusese comandat de către ultimul membru al familiei Filişanu. Despre această familie sînt puţine informaţii: pînă şi O.G. Lecca o tratează succint, mai ales cu referire la membrii săi din secolul al XVII-lea. În ultimii ani, cîteva bloguri se ocupă de familie, aducînd fragmente de informaţii referitoare la cel care pune să se construiască mausoleul: Dimitrie Filişanu (1808-1883) – om politic, participant la Revoluţia din 1848 şi la Unirea Principatelor; a deţinut funcţiile de serdar, paharnic, mare agă, iar după Unire a fost ales deputat din partea judeţului Mehedinţi (http://filiasiexpress.blogspot.ro).

DE ACELASI AUTOR Del prencipe della Valacchia Maggiore (II) Del prencipe della Valacchia Maggiore (I) Biserica Mănăstirii Stelea din Tîrgovişte Pictorul Jean Neylies despre Meşterul Manole Cît despre mausoleu, aflat astăzi pe Lista Monumentelor Istorice, la poziţia DJ-II-m-A-08267, am aflat recent mai multe. Istoricul de artă Oana Marinache publică pe www.adevarul.ro un articol privind capela Palatului Ştirbei de la Buftea. Sprijinindu-se pe surse bibliografice mai vechi şi pe literatura germană de specialitate, ea confirmă construirea acesteia după planurile lui Theophil Edvard Frh. von Hansen (1813-1891) – autor, de asemeni, al... Mausoleului de la Filiaşi!!!

Informaţia este de mare preţ, cu atît mai mult cu cît cele două capele sînt destul de asemănătoare – şi mă refer aici atît la spaţiul de tip central, cît şi la decoraţia lor exterioară, cea care le face să fie

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum o ora
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Rezultate parţiale BEC la europarlamentare, ora 10.00: PSD-PNL - 48,67%, SOS - 5,04%

Mediafax acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut la europarlamentare, potrivit datelor parţiale publicate de BEC la ora 10.00, 48,67%, AUR 14,95%, iar Dreapta Unită 8,63%. UDMR are 6,53%, Partidul SOS 5,04%, iar candidatul independent Nicu Ştefănuţă 3,69%. Ceilalţi compet

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum 2 ore
UPDATE Clotilde a depus plângere împotriva unui pesedist UPDATE Replica lui Tuţă: cifrele nu mint „Cifrele nu mint. Oamenii au votat pentru reclădirea Capitalei Capitalei. Orice calcul arată tot asta. Nimeni nu mai poate întoarce votul exprimat de c

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum 47 minute
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

România are lotul cu cea mai mică valoare de la Euro-2024. Cum stau tricolorii la media de vârstă şi media de înălţime

News.ro acum o ora
Jucătorii din naţionala României au o valoare pe piaţa transferurilor de 91 de milioane de euro, cea mai mică valoare dintre echipele participante la Euro-2024. Albania are un lot mai valoros ca România, cotat la 139 de milioane de euro, iar adversa

Mihai Tudose: Nu ne vine foarte uşor să înţelegem ce au votat bucureştenii, de ce au votat 40% Nicuşor Dan. A fost un vot împotriva Gabrielei Firea

News.ro acum 46 minute
Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a afirmat că social-democraţilor el este foarte uşor să înţeleagă de ce bucureştenii au votat în proporţie de 40% cu Nicuşor Dan şi a adăugat că a fost un vot împotriva Gabrielei Firea. El a mai spus că PSD este mul

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

HotNews acum 3 ore
O aeronavă care aparține companiei Austrian Airlines a fost ciuruită de grindină. Plecase din Spania spre capitala Austriei și a fost lovită de o furtună puternică. AvionFoto: Știrile PRO TV

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/26°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°