Mircea Lucescu recunoaşte că i-ar fi greu să mai meargă într-un oraş cu trafic infernal, preferând Şahtiorul pentru liniştea pe care i-o oferă Ucraina.
Ajuns la aproape 68 de ani, Mircea Lucescu este o enciclopedie de fotbal. Trăieşte şi respiră fotbal, iar o discuţie de câteva minute cu antrenorul Şahtiorul se trasformă, inevitabil, într-un dialog extrem de lung. Şi interesant, în acelaşi timp. „Il Luce” a motivele pentru care a ales să continue munca de peste zece ani la Doneţk, argumentele care-l determină să nu părăsească fenomenul la vârsta la care alţi tehnicieni stau în liniştea căminului lor şi privesc detaşaţi meciurile, dar şi ce planuri are pentru viitorul apropiat.
Adevărul Weekend:De ce aţi ales să rămâneţi la Şahtior?
Mircea Lucescu: Provocarea cea mai mare este aici. Să reuşesc cu aceeaşi echipă să mă menţin sus. E greu de presupus că poţi imediat face performanţă în altă parte. Această incertitudine, discuţii cu unii, cu alţii, nu m-au atras. Eu prefer liniştea. Nu mai am vârsta la care să-mi placă să fiu în prim-plan, să stârnesc opinia publică. Când am văzut că începe să se vorbească prea mult despre sfârşitul contractului meu, am decis să pun capăt speculaţiilor. Aşa puteam să o mai duc încă o lună, să se vorbească despre toate echipele care erau în măsură să-şi schimbe antrenorul, dar aceste lucruri ar fi putut afecta echipa şi am dorit să am un sfârşit de sezon linişitit, în care să câştig campionatul şi cupa.
Au existat discuţii cu alte echipe?
Da, foarte multe, dar în general opinia publică începe să creeze valuri, iar eu nu am vrut să intru în acest joc şi am vrut să dau continuitate contractului. Cel puţin atâta timp cât lucrurile vor merge bine, când nu, spun la revedere. Pot să găsesc şi eu soluţia lui Ferguson - el a spus că se retrage din cauza vârstei şi a bolii, dar eu nu cred. În plus, Doneţkul îmi
