Revenit la Constanţa pentru a derula câteva acţiuni în circumscripţia ai cărei alegători i-au încredinţat primul său mandat de parlamentar, deputatul Remus Cernea a avut o întâlnire cu reprezentanţii mass-media.
După prezentarea motivării ce a condus la ,,divorţul amiabil” de USL şi părăsirea Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Cernea nu se dezice şi continuă să vină cu propuneri care să deranjeze Puterea. Parlamentarul Partidului Verde a confirmat că va propune modificarea Legii electorale în sensul reducerii pragului electoral de la 5% la 3,12%. În opinia sa, un demers de acest gen „ar încuraja competiţia electorală”.
Nici modificările ce vor fi aduse Constituţiei nu-i sunt indiferente deputatului Remus Cernea, el urmând să facă mai multe propuneri şi considerând că dezbaterile din Parlament pe această temă ar trebui prelungite.
Declarat liber cugetător, deputatul Verde va isca noi dezbateri în presă şi nu doar, deoarece vrea să scoată din Constituţie actuala formulă de jurământ pe care o rostesc demnitarii la numirea în anumite funcţii.
În opinia sa, aceştia ar trebui să jure pe onoare şi conştiinţă, iar formula religioasă din final – ,,aşa să-mi ajute Dumnezeu!” – să nu mai fie obligatorie.
Revenit la Constanţa pentru a derula câteva acţiuni în circumscripţia ai cărei alegători i-au încredinţat primul său mandat de parlamentar, deputatul Remus Cernea a avut o întâlnire cu reprezentanţii mass-media.
După prezentarea motivării ce a condus la ,,divorţul amiabil” de USL şi părăsirea Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Cernea nu se dezice şi continuă să vină cu propuneri care să deranjeze Puterea. Parlamentarul Partidului Verde a confirmat că va propune modificarea Legii electorale în sensul reducerii pragului electoral de la 5% la 3,12%. În opinia sa, un demers de acest gen „ar încuraja competiţia elec