Mesajul a fost trimis. Multumesc!

6.800 pachete cu ţigări descoperite la frontiera cu Ucraina (VIDEO)

Publicat in CityNews Alba, vineri 17 mai 2013 ·

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit, în ultimele 24 de ore, peste 6.800 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 57.000 de lei. În urma celor constatate, doi cetăţeni români sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, un autoturism a fost indisponibilizat, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Ieri, în jurul orei 23.00, lucrători din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmaţiei, aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au oprit în trafic, pe raza localităţii Vadu Izei, un autoturism marca Volkswagen Passat.

La volanul autoturismului se afla cetăţeanul român D. Gheorghe, de 36 ani, iar în calitate de pasager soţia acestuia, D. Ana, tot cetăţean român, de 31 de ani, ambii cu domiciliul în comuna Bistra, judeţul Maramureş.

"Existând suspiciuni că aceştia transportă ţigări, poliţiştii de frontieră au efectuat unui control amănunţit.

Astfel, a fost descoperită ascunsă, cu ajutorul câinelui de serviciu, în locaşuri special amenajate, mai exact, sub bancheta din spate şi sub maneta pentru frâna de mână, cantitatea de 340 pachete cu ţigări, marca Viceroy, de provenienţă ucraineană.

Persoanele în cauză au declarat că au găsit ţigările pe un teren proprietate personală, le-au încărcat în maşină, ascunzându-le în locaşurile amenajate şi că aveau intenţia să le comercializeze în piaţa agro-alimentară din Sighetu Marmaţiei", a arătat Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 3.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar celor doi soţi li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor ce trebuie plasate su

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

41 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Taiwanului. E cea mai mare desfăşurare din acest an în jurul insulei

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat, sâmbătă, că a detectat 41 de avioane chineze în jurul insulei, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte, Lai Ching-te, informează AFP. Dintre aceste 41 de aeronave militare,

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 57 minute
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România întruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 35 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA

News.ro acum 4 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Meteo. Un nou val de praf saharian ajunge în România

Mediafax acum 47 minute
„În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei şi deasupra Român

China a cheltuit cel puţin 230 de miliarde de dolari pentru a-şi construi industria vehiculelor electrice, arată un nou studiu

News.ro acum o ora
China a cheltuit 230,8 miliarde de dolari în mai mult de un deceniu pentru a-şi dezvolta industria de maşini electrice, potrivit unei analize publicate joi de Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale din SUA, transmite Reuters. Amploarea sprij

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 4 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Moșii de vară. Semnificația religioasă a sărbătorii

Ziua Constanta acum o ora
Sambata, 22 iunie 2024, facem pomenire pentru toti cei adormiti din neamul nostru. Aceasta sambata este cunoscuta si sub numele de Mosii de vara. Sambata este ziua consacrata pomenirii mortilor, in afara celor in care randuiala tipiconala nu prevede

Cel puţin 22 de palestinieni au fost ucişi într-un bombardament lângă biroul Crucii Roşii din Gaza, anunţă organizaţia

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat că 22 de persoane au fost ucise într-un atac cu obuze care a afectat biroul său din Gaza, care este înconjurat de sute de refugiaţi palestinieni, care trăiesc în corturi, scrie The Guardian. M

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

24°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°