La o zi după ce au devenit vicecampioni naţionali la juniori E, componenţii echipei de fotbal FC Bihor Oradea au fost premiaţi de conducerea clubului, reprezentanţii Primăriei şi ai Consiliului Judeţean, în cadrul unei festivităţi desfăşurate în sala de şedinţe a CJ Bihor.
Şerban Morcan, preşedintele FC Bihor, a fost gazda evenimentului la care au participat viceprimarul Ovidiu Mureşan şi Dumitru Voloşeniuc (membru AGA al FC Bihor), cei doi înmânându-le componenţilor echipei o diplomă şi o mică atenţie. Preşedintele AJF Bihor, Valer Vancea, a acordat vicecampionilor o diplomă şi o cupă pentru câştigarea campionatului judeţean, performanţa fiind apreciată şi de către antrenorul echipei mari a FC Bihor, Marian Pană. Festivitatea de premiere a fost onorată cu prezenţa şi de către Ionel Bungău, directorul CS Crişul. Pe lângă copii, au mai fost premiaţi şi şeful Centrului de copii şi juniori, Călin Cheregi, antrenorul Lucian Ulici şi staff-ul echipei, format din Florin Andrei (antrenor cu portarii), Szilagyi Desideriu (maseur), Vlad Farcaş (preparator fizic) și Sergiu Albu (organizator de competiții). Cei 26 de componenţi ai lotului, Eduard Beke, Andrei Morar, Patrik Andras, Loren Ioviţă, Patrick Blăgea, Daniel Săutiuţ, Horia Beiuşanu, Vlad Costea, Mircea Pop, David Burca, Ricardo Bartha, Denis Tiponuţ, Daniel Borma, Flavius Bălan, Nadin Herman, Alexandru Barac, Răzvan Gheorgheș, Alexandru Mălan, Florin Pătrașcu, Adrian Jarca, Răzvan Creț, Mihnea Curta, Răzvan Joița, Andrei Farcaș, Andrei Petrică și Robert Luncan au fost apluadaţi la scenă deschisă. Dumitru Voloşeniuc l-a felicitat în mod deosebit pe antrenorul Ulici. "Nu pot să nu îmi amintesc că în urmă cu doi ani am făcut nişte restructurări la club şi domnul Ulici trebuia să fie şi el printre cei afectaţi de reduceri. Dintr-o întâmplare fericită acest lucru nu s-a mai întâmplat şi mă bucur că a fost aşa. Îi