Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 10 scandaluri izbucnite la Eurovision de-a lungul timpului

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Surprinzător, plagiatul nu reprezintă cel mai controversat aspect al competiţiei Eurovision. În aparenţă, este o competiţie inofensivă, în cadrul căreia reprezentanţii naţiunilor se reunesc şi interpretează melodii care rar se transformă în hituri radio, dar rar trece o ediţie fără scandal.

Publicaţia „ The Copenhagen Post“ a realizat un top 10 al celor mai ciudate controverse izbucnite în timpul concursului Eurovision.

10. Mai multe găuri decât în brânza eleveţiană

Încă de la prima ediţie a concursului, susţinută în 1956 în oraşul elveţian Lugano, s-au născut conspiraţiile din jurul procedurii de votare. Fiecare ţară putea să acorde numai două voturi, iar delegaţia din Luxemburg nu s-a putut prezenta personal la Lugano. Elveţia a fost cea care a votat în numele lor. În mod surprinzător, Elveţia a fost cea care a ieşit pe primul loc, însă procedura de acordare a voturilor nu a fost niciodată dezvăluită. Acest sistem bizar nu a mai fost folosit niciodată.

9. Invitaţie la revoluţie

În timp ce muzica lui John Lennon instiga vag la o revoluţie, intrarea portughezilor în competiţia europeană din 1974, chiar a reuşit să facă acest lucru. Melodia lui Paulo Carvalho, „And After The Goodbye“, a fost folosită drept un semnal radio codat, ce a dat startul manifestărilor de răsturnare a regimului dictatorial al lui Caetano, iar tancurile au pornit spre Lisabona. Eurovisionul a devenit un fel de Waterloo pentru Caetano. Portughezii s-au clasat pe ultimul loc, însă au atins „imortalitatea“ pentru rolul jucat în transformarea unei naţiuni.

8. Aduceţi buldozerele la Baku!

Ediţia din 2012, desfăşurată în Azerbaidjan, a stârnit o serie de critici, deoarece numeroşi cetăţeni din Baku au fost evacuaţi, iar locuinţele lor demolate, pentru construirea scenei. În timpul votării, purtătorul de cuvânt german, Anke Engelke, a criticat re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 54 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum o ora
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°