Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterul ascuns de mii de ani în JUNGLĂ. "Era o aşezare umană, construită de AUR pur!"

Publicat in Antena 3, vineri 17 mai 2013 ·

Oraşul pierdut, supranumit "Oraşul Alb", despre care se spune că ar fi fost construit din aur, pare să fi fost găsit de cercetători în jungla din Honduras.

Rămăşiţele unei aşezări necunoscute până acum au fost descoperite de cercetători de la Universitatea din Houston şi National Center for Airborne Laser Mapping (NCALM), cu ajutorul unor scanere performante cu laser, care scanează şi "văd" prin coronamentul des al copacilor.

Specialiştii au zburat peste regiunea Mosquitia din Honduras la bordul unui avion de mici dimensiuni, echipat cu aparatură care emitea spre sol 100.000 de pulsuri de laser pe secundă, creând o hartă 3-D digitală a terenului de sub coronament.

După analiza datelor, specialiştii au observat formaţiuni în relief ce par a fi urmele unui oraş părăsit, invadat de junglă.

Potrivit legendelor, chiar în acea zonă ar fi existat un oraş ale cărui bogăţii erau imense, numit de spanioli Ciudad Blanca (Oraşul Alb), menţionat de conchistadorul Hernando Cortes în 1526, într-o scrisoare trimisă regelui Carol V al Spaniei.

Deşi nu se poate spune cu exactitate dacă descoperirea cercetătorilor este în realitate Oraşul Alb sau măcar dacă acesta a existat vreodată în realitate, hărţile tridimensionale realizate de LiDAR „arată clar existenţa unor construcţii ce pot considerate ruine ale unor aşezări umane mari, datorită complexităţii lor în spaţiu, mărimii şi organizării lor”, spune Christopher Fisher, profesor la Universitatea din Colorado, citat de Daily Mail.

Citeşte mai multe despre: Orasul Alb Ciudat Blanca descoperire

Oraşul pierdut, supranumit "Oraşul Alb", despre care se spune că ar fi fost construit din aur, pare să fi fost găsit de cercetători în jungla din Honduras.

Rămăşiţele unei aşezări necunoscute până acum au fost descope

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 32 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 21 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°