Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” Constanţa a pregătit un final de săptămână ce pune în valoare posibilităţile multi-artistice pe care le are, acesta fiind unul dintre puţinele teatre din ţară ce înglobează muzica simfonică, balet, operă şi operetă în repertoriu. Programul debutează astăzi, 17 mai, de la ora 19.00, cu un concert simfonic susţinut de dirijorul laureat al Concursului de dirijori, ediţia I – 2012 la Constanţa, Giorgios Balatsinos (Elveţia). Din program fac parte Beethoven – Simfonia nr. 8 în Fa major, op 93 şi Ceaikovski – Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64. Teatrul, alături de compania Avon Cosmetics, organizează o tombolă pentru spectatorii care au achiziţionat bilete la spectacolele din data de 18 şi 19 mai, unde aceştia vor putea câştiga produse cosmetice.
„Ora de aur a Parisului“
Sâmbătă 18 mai, de la ora 19.00, Compania de Balet prezintă poemul vocal-coregrafic “L’heure d’or de Paris”. În regia, scenografia şi coregrafia cunoscutului prim-solist Horaţiu Cherecheş, este al doilea spectacol de acest gen din repertoriul Companiei de Balet, premiera având loc în cadrul Festivalului de Operă şi Balet la 10 noiembrie 2012. “L’heure d’or de Paris”, în traducere “Ora de aur a Parisului”, doreşte să aducă în inimile spectatorilor, prin intermediul balerinilor, dar şi al soliştilor vocali, puţin din farmecul şi romantismul Parisului, muzica aparţinând unor cunoscuţi compozitori francezi clasici şi contemporani cum ar fi: Massenet, Debussy, Ravel, Saint Saens, Edith Piaf, Jacques Brel, Pierre Delanoe, Claude Lemesle, Serge Gainsbourg. Partea a doua a spectacolului va dezvălui o concepţie deosebită a acestui proiect, având în vedere muzica susţinută live de Daniela Vlădescu şi Marius Eftimie. Cu acest spectacol, Compania de balet va avea şi o reprezentaţie în deplasare: la Bistriţa în data de 22 mai. Distribuţia spectacolului î