Actriţa Ada Condeescu îşi aminteşte cu umor că n-a fost un elev-model, dar până la urmă a reuşit să surprindă pe toată lumea cu rezultatele bune obţinute la examenele importante.
„Weekend Adevărul“: Sunteţi născută în vara anului 1988, ceea ce înseamnă că nu aţi apucat să prindeţi, practic, nimic din ce a însemnat perioada comunistă din România. Cum a fost însă copilăria?
Ada Condeescu: M-am tot mutat. Mai întâi am stat în Crângaşi, dar încă înainte de a împlini doi ani m-am mutat împreună cu mama în zona Surorilor, cartierul Bucureştii Noi, care, pe vremea aceea, era foarte frumos şi liniştit. Am copilărit chiar pe strada Surorilor, în apropiere de parcul Bazilescu, unde aveam foarte mulţi prieteni... Ieşeam în faţa blocului, mergeam împreună în parc... Apoi ne-am mutat în Piaţa Victoriei, unde am stat până am intrat la facultate.
Ţinând cont ca tata era director la Muzeul Literaturii Române, iar mama, o pasionată de literatură, când a fost prima întânire cu cărţile?
(râde) La mine, efectul a fost cumva invers. Fiind mereu înconjurată de cărţi, şi acasă, şi la şcoală, şi la tata, unde mergeam aproape la fiecare sfârşit de săptămână (părinţii mei s-au despărţit când eu eram foarte mică), am făcut un fel de fobie. Sigur că, în prima copilărie, îmi plăcea să-mi citească părinţii seara, la culcare... Mai am şi acum cărţile. Erau nişte adaptări pentru copii, după Shakespeare. Făcute de români, dar foarte bine făcute. Odată intrată la şcoală, a trebuit să citesc, dar abia mai târziu am descoperit gustul lecturii, când mi-am dat seama că e o prostie să mă revolt...
Care au fost, până la urmă, cărţile copilăriei?
Când am ajuns eu pe la 4-5 ani, apăruseră deja filmele, desenele animate... Normal că preferam să văd un film. Dar de citit, sigur că am citit: „Cuore“, „Fram, Ursul polar“, „Colţ Alb“... Mai aveam nişte cărţi foarte frumoase,
