Vicepreşedintele PNL Mircea Diaconu apreciază că senatorul Sorin Roşca Stănescu, colegul său de partid, nu are suficientă experienţă politică, însă denotă un temperament vulcanic.
"Roşca Stănescu are un temperament vulcanic, e foarte bine că îl are, e o pată de culoare importantă, dar nu are experienţă politică suficientă, ca să gândească de zece ori şi să spună o dată", a spus liberalul Mircea Diaconu, în ediţia de sâmbătă a emisiunii Q&A, de la Antena 3.
Crin Antonescu: Ruperea USL e plauzibilă. Nu ştiu ce au de gând cei din PSD, nu mai e ce a fost
Întâlnire de urgenţă Ponta-Antonescu, privind criza din USL
Citeşte şi Ponta: Este cea mai mare criză prin care trece USL. Aştept o decizie până luni, altfel nu mai putem merge împreună
Antonescu îi răspunde lui Ponta: Nu suntem în situaţia să ne dăm ultimatumuri. Ce avea PNL de hotărât a decis azi
Cei doi copreşedinţi ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, s-au întâlnit miercuri seară şi au avut o discuţie în care, susţin surse politice, premierul i-ar fi cerut partenerului său excluderea din PNL a senatorului Sorin Roşca Stănescu, în urma scandalului iscat de comisia Bârsan.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că nici nu vrea să audă de această variantă.
Totodată, şeful liberalilor a declarat joi că membrii PNL dezavuează unele aprecieri făcute de senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu la adresa PSD, atenţionând că cei care vor mai încălca protocolul USL vor trebui să se despartă de partidul din care fac parte.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la finalul şedinţei USL, că în cadrul Uniunii există "o problemă seriosă" care îl priveşte pe senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu.
Senatorii PNL care au demisionat din Comisia de anchetă a cazului judecătorului Corneliu Bârsan afirmă că prin acest