Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertisment dur al preşedintelui Stratfor România nu a trecut prin ce e mai rău

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Preşedintele grupului Stratfor, George Friedman, susţine că şomajul va începe să crească în România, în condiţii de recesiune.

“Pentru România, Uniunea Europeană reprezintă două lucruri diferite. În primul rând, reprezintă faptul că devii cetăţean european, ai instituţii democratice, ai drepturi ale omului. Şi de cealaltă parte, este vorba despre sistemul după care funcţionează economia. Problema este că sistemul Uniunii Europene nu funcţionează. Este o adevărată criză bancară în acest moment, declanşată şi de existenţa unui şomaj masiv în ţări ca Spania, 26 la sută, ceea ce este enorm. Deşi, problema pe care o are acum Uniunea Europeană este cum să reducă şomajul. Iar acesta nu poate fi redus prea repede. De fapt, în condiţii de recesiune, acesta va începe să crească şi în România, de asemenea. Iar asta este o problemă serioasă în condiţiile în care Germania vrea austeritate, pentru că este în interesul său, iar restul Europei vrea stimulente, pentru că este în interesul lor. Şi nu este posibil să existe stimulente cu participarea Germaniei, astfel că sistemul se închide. Discuţia privind a fi cetăţean european trebuie să fie acum separată faţă de discuţia despre cum funcţionează economia României. România nu a trecut prin ce e mai rău, dar, în timp ce recesiunea se adânceşte, sunt foarte îngrijorat că România va fi prinsă în asta şi va fi interesant de observat care va fi răspunsul României pe măsură ce situaţia se înrăutăţeşte”, afirmă George Friedman, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Realitatea TV.

Urmăriţi înregistrarea VIDEO a interviului AICI.

Preşedintele grupului Stratfor, George Friedman, susţine că şomajul va începe să crească în România, în condiţii de recesiune.

“Pentru România, Uniunea Europeană reprezintă două lucruri diferite. În primul rând, reprezintă faptul că devii cetăţean european, ai instituţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 2 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

O pădure a fost incendiată în Grecia, din cauza unor focuri de artificii

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de pădure izbucnit pe insula grecească Hydra, lângă Atena, a fost declanşat vineri seara de un foc de artificii de pe un iaht, au anunţat sâmbătă pompierii, relatează AFP. "Incendiul, provocat de un foc de artificii de pe o ambarcaţiune,

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 3 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Un șofer băut și drogat i-a pus pe jar pe polițiștii din Capitală. Tânărul s-a aruncat în râul Dâmbovița FOTO

Adevarul acum o ora
Șoferul în vârstă de 37 de ani nu a oprit mașina la semnalul polițiștilor, după ce a trecut pe roșu la semafor.

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, condamnaţi la închisoare în Elveţia pentru exploatarea angajaţilor casnici

News.ro acum 2 ore
Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, au primit pedepse cu închisoarea în Elveţia, pentru exploatarea personalului adus din India pentru a lucra la vila lor din Geneva, transmite BBC. Prakash şi Kamal Hinduja, precum

Rapperul iranian Toomaj Salehi a scăpat de condamnarea la moarte. Curtea Supremă a anulat sentința

Ziare.com acum o ora
Curtea Supremă iraniană a anulat condamnarea la moarte pronunţată împotriva rapperului Toomaj Salehi, pentru acuzaţii legate de protestele din 2022-2023, a anunţat, sâmbătă, avocatul acestuia pe X, relatează Reuters. Nu a fost făcut niciun anunţ ofi

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 4 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°