Omul de afaceri mai controlează un pachet de 35,24% din acţiunile companiei
Ropharma vrea să îşi majoreze capitalul social cu 21,8 milioane de lei, prin capitalizarea unor rezerve. În prezent, compania are un capital social de 29,1 milioane lei, iar dacă propunerea va fi aprobată de acţionari, capitalul social va ajunge la 50,9 milioane lei, potrivit unui convocator AGA transmis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Propunerea va fi discutată de acţionari într-o AGA programată pentru 17 iunie.
Dacă majorarea de capital va fi aprobată, în schimbul banilor respectivi, Ropharma va emite acţiuni gratuite, care vor fi alocate fiecărui acţionar, proporţional cu participaţia sa. Tot pe 17 iunie, acţionarii urmează să aleagă trei membri în Consiliul de Administraţie, având în vedere că mandatele a trei din cei şapte membri CA vor expira. Un alt punct pe ordinea de zi este aprobarea fuziunii prin absorbţie cu trei farmacii, două din Bacău şi una din Alba Iulia.
Potrivit celor mai recente raportări de la BVB, omul de afaceri Mihai Miron (foto) deţine indirect 35,24% din acţiunile Ropharma. Prin Rimia Investments, el controlează 17,71% din acţiuni, iar prin ADD Pharmaceuticals 17,53%. Arrow Pharmaceuticals, firmă înregistrată în SUA, controlează 31,29% din acţiunile Ropharma. În acţionariatul Ropharma se regăseşte şi fondul de pensii AZT Viitorul Tău - Allianz, care are 5,53% din titluri, iar fondul de Pensii Administrat Privat ING are 5,49%. Omul de afaceri mai controlează un pachet de 35,24% din acţiunile companiei
Ropharma vrea să îşi majoreze capitalul social cu 21,8 milioane de lei, prin capitalizarea unor rezerve. În prezent, compania are un capital social de 29,1 milioane lei, iar dacă propunerea va fi aprobată de acţionari, capitalul social va ajunge la 50,9 milioane lei, potrivit unui convocator AGA transmis, marţi, Bursei de V