Am urmărit Eurovision-ul și am simțit imediat după prestația lui Cezar presiunea emoțională a unui program existent în subconștientul colectiv, care părea să nu prevestească o evoluție fericită a lucrurilor. Entuziasmul de după preselecție părea că se topește sub acțiunea puternică a unei energii emoționale, ce se ivea în conștiință, împreună cu diferite ganduri critice. Mulțimile care gandesc în aceeași direcție, în același fel, crează programe subconștiente puternice, la fel ca și indivizii, doar că puterea negativă a unei mulțimi poate modifica în cateva minute, dacă nu și în cateva secunde, ceea ce se întamplă în realitate. Liberul arbitru – care se manifestă prin conștiența noastră, prin capacitatea de a aprecia sau a deprecia, prin puterea de a lua partea bună sau pe cea rea – capătă o putere uluitoare atunci cand mulțimile observă sau percep ceva ce se întamplă în lume. De aceea, prestația noastră de la Eurovision a fost mai degrabă o prestație a conștienței colective decat una a lui Cezar, iar asta a făcut ca noi să simțim acele emoții de teamă, de vinovăție, de învinuire, să avem ganduri de autodezapreciere sau de dezapreciere, să ne simțim neandreptățiți sau, dimpotrivă, să proiectăm nedreptatea asupra altora.

Trăirile care dorm în subconștientul colectiv apar la suprafața conștiinței în relația cu evenimente colective și acestea ne fac conștienți de felul în care suntem obișnuiți să gandim. Aseară, ca de fiecare dată la Eurovision, am fi putut identifica cu o precizie destul de exactă criteriile de percepție a valorilor, existentă în conștiința colectivă europeană. E vorba de percepție, nu de valoarea în sine, iar noi, dacă am fi mai atenți la subiectivitatea percepției, am reuși să ieșim de sub povara propriei negativități colective, de sub puterea capcanei ”emoționale” în care picăm de fiecare dată și care ne determină să ne vedem slabi, neput