După meciul cu Minerul Uricani, cel pe care, sâmbătă, CS Vulcan l-a jucat, tot acasă, în compania CS Ghelari poate fi numit unul de vacanţă. Fiind vorba de o echipă aflată printre cele de la coada clasamentului şi cu gând de retrogradare, băieţii lui Ocsi Iszak au evoluat cât de poate de degajat.
De fapt,
pentru vulcăneni întâlnirea din această etapă a semănat mai mult cu un meci jucat în curtea şcolii sau pe sintetic. Cinci goluri le-au administrat vulcănenii metalicilor, împărţite în felul următor. Primele trei (două ale lui Ion Roşianu şi unul al lui Palade) au fost în repriza întâi. Celelalte două (Răboj şi Raul Cismaşiu) au decorat aţele porţii oaspeţilor în partea a doua a partidei.
În 25 mai,
CS Vulcan "stă". Va juca, în 29 mai, la Petroşani, cu Universitatea. "Suntem decişi să-i batem, ca să-i încurcăm şi pe unii, şi pe alţii", declara Neluţu Pantilimon, cu bătaie directă la Minerul Uricani. Formaţie care a încheiat cu 1-0 la Vulcan şi care este posibil să aibă oarece surprize în continuare, din moment ce va mai are de jucat cu echipele din Brad şi Orăştie.
După meciul cu Minerul Uricani, cel pe care, sâmbătă, CS Vulcan l-a jucat, tot acasă, în compania CS Ghelari poate fi numit unul de vacanţă. Fiind vorba de o echipă aflată printre cele de la coada clasamentului şi cu gând de retrogradare, băieţii lui Ocsi Iszak au evoluat cât de poate de degajat.
De fapt,
pentru vulcăneni întâlnirea din această etapă a semănat mai mult cu un meci jucat în curtea şcolii sau pe sintetic. Cinci goluri le-au administrat vulcănenii metalicilor, împărţite în felul următor. Primele trei (două ale lui Ion Roşianu şi unul al lui Palade) au fost în repriza întâi. Celelalte două (Răboj şi Raul Cismaşiu) au decorat aţele porţii oaspeţilor în partea a doua a partidei.
În 25 mai,
CS Vulcan "stă". Va juca,