Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Brigadă mobilă” pentru sterilizat maidanezii din apartamente și curți

Publicat in Press Alert, luni 20 mai 2013 ·

Lunile februarie şi martie au fost agitate pentru iubitorii de animale din Timişoara, având în vedere că zilnic edilul-șef Nicolae Robu venea cu câte un anunț legat de reglementarea deținerii animalelor de companie: ba este taxă, ba nu este, ba iei amendă pentru un anumit număr de animale în casă, ba nu iei. Haosul s-a terminat atunci când Consiliul Local a adoptat hotărârea conform căreia proprietarii animalelor care nu sunt de rasă se le sterilizeze. Astăzi, primarul a anunţat că „vom merge în cartiere cu clinica mobilă de sterilizare şi vom facilita posesorilor de astfel de animale să îşi sterilizeze câinii. Se va face în perioada următoare şi recensământul câinilor şi al celorlalte animale având în vedere că acea hotârâre de consiliu local, dacă tot am adoptat-o, trebuie să o punem în practică”. Acţiunea va fi începută în două, trei săptămâni.

Momentan, Robu a putut afirma cu siguranță doar că sterilizarea animalelor va fi făcută de voluntari şi că se va dispune de o singură astfel de clinică mobilă. Însă costul și organizarea acestei activități rămân necunoscute.

Lunile februarie şi martie au fost agitate pentru iubitorii de animale din Timişoara, având în vedere că zilnic edilul-șef Nicolae Robu venea cu câte un anunț legat de reglementarea deținerii animalelor de companie: ba este taxă, ba nu este, ba iei amendă pentru un anumit număr de animale în casă, ba nu iei. Haosul s-a terminat atunci când Consiliul Local a adoptat hotărârea conform căreia proprietarii animalelor care nu sunt de rasă se le sterilizeze. Astăzi, primarul a anunţat că „vom merge în cartiere cu clinica mobilă de sterilizare şi vom facilita posesorilor de astfel de animale să îşi sterilizeze câinii. Se va face în perioada următoare şi recensământul câinilor şi al celorlalte animale având în vedere că acea hotârâre de consiliu local, dacă tot am adoptat-o, trebuie să o

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca după explozia de la Dedeman, în continuare în stare gravă

Mediafax acum o ora
Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca după explozia de la Dedeman Botoşani în continuare în stare gravă. Au nevoie în continuare fr oxigenoterapie cu presiune crescută.

Un val de aer TROPICAL va ajunge în România! Avertismentul meteorologilor

Gandul acum 27 minute
Dacă zilele trecute România a fost măturată de la veste la est de furtuni extrem de puternice, iată că vremea se schimbă radical. Meterologii avertizează că va reveni canicula în întreaga țară, după ce un val de aer tropical va ajunge în România. Me

Un tânăr a fost arestat după ce a intrat în casa unei adolescente de 12 ani și a încercat s-o abuzeze

Ziare.com acum o ora
IPJ Dolj a anunțat că un tânăr de 19 ani a fost reţinut, fiind ulterior arestat, după ce a intrat într-o casă din comuna Izvoare, judeţul Dolj, peste o femeie de 30 de ani şi fiica ei şi a încercat să violeze fata de 12 ani. Agresorul a fost reținut

Curtea Penală Internaţională cercetează atacurile cibernetice din Ucraina ca fiind posibile crime de război - surse

News.ro acum o ora
Procurorii de la Curtea Penală Internaţională (CPI) investighează presupusele atacuri cibernetice ruseşti asupra infrastructurii civile ucrainene ca posibile crime de război, au declarat patru surse care cunosc acest caz, pentru Reuters. Aceasta est

Un influencer a fost amendat cu 1.800 de euro, după ce a intrat pe o plajă din Italia

Ziare.com acum 2 ore
O influenceriță din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri şi fotografii cu escapada sa, informează The Guardia

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Rafila: O reţea de centre de adicţie pentru copii, prioritate a Ministerului Sănatăţii

Mediafax acum o ora
„Participarea autorităţilor locale la acest proiect este esenţială şi vreau să mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan şi primarului oraşului Bistriţa, Gabriel Lazany, pentru deschiderea şi implicare

Vremea

București
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/23°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°