Vineri, iubitorii de artă din Buzău pot admira capodopere semnate de cei mai valoroşi pictori români, într-o expoziţie excepţională care îi reuneşte pe Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, dar şi artă religioasă.
„Mari Creatori ai Artei Româneşti Între Sacru şi Profan” se intiltulează expoziţia organizată de Artmark, care va fi găzduită la Consiliul Judeţean Buzău, vineri, între orele 15 –20. Vernisajul va avea loc joi, de la ora 17.
Iubitorii de artă vor putea vedea o parte din Colecţia Dr. Ioan Chisăliţă, un reputat medic din Sibiu.
Dr. Ioan Chisăliţă (1914-1983) s-a născut în Ohio, în familia unor emigranţi români din Statele Unite ale Americii. Reîntors în ţară în perioada interbelică, Ioan Chisăliţă devine un medic de renume şi un pasionat colecţionar de artă. Colecţia propusă în licitaţia Artmark din 28 mai este una excepţională, numărând, printre altele, 4 opere de Nicolae Tonitza, 4 de Theodor Aman, 2 de Nicolae Grigorescu, 2 de Ştefan Luchian şi 2 de Gheorghe Petraşcu.
Printre cele mai valoroase opere care vor veni în expoziţie la Buzău se numără: Ştefan Luchian, cu tabloul „Interior cu garoafe”, Nicolae Grigorescu, cu un „Ciobănaş pe Valea Doftanei şi Nicolae Tonitza, cu tabloul „Odaia copiilor”.