Freedom House România organizează vineri, cel de-al doilea eveniment al proiectului dedicat combaterii fraudei din achiziții publice.
Workshop-ul va defini cât mai precis curricula pentru viitoarele 14 seminarii care se vor desfășura în toate cele opt regiuni ale țării. Seminariile constituie partea aplicată a proiectului și vor reuni un total de peste 500 judecători, procurori și ofițeri operativi.
Agenda evenimentului cuprinde prezentarea regulilor europene în materia achizițiilor publice, dezbateri despre metodele de fraudare a fondurilor naționale și europene, precum și abordări administrative și penale ale procedurilor de achiziție publică. Vorbitorii vor fi reprezentanți ai Directoratului General pentru Afaceri Interne (DG Market), experți din Italia, Germania și Franța, precum și reprezentanți ai instituțiilor partenere.
Sursa: Freedom House Freedom House România organizează vineri, cel de-al doilea eveniment al proiectului dedicat combaterii fraudei din achiziții publice.
Workshop-ul va defini cât mai precis curricula pentru viitoarele 14 seminarii care se vor desfășura în toate cele opt regiuni ale țării. Seminariile constituie partea aplicată a proiectului și vor reuni un total de peste 500 judecători, procurori și ofițeri operativi.
Agenda evenimentului cuprinde prezentarea regulilor europene în materia achizițiilor publice, dezbateri despre metodele de fraudare a fondurilor naționale și europene, precum și abordări administrative și penale ale procedurilor de achiziție publică. Vorbitorii vor fi reprezentanți ai Directoratului General pentru Afaceri Interne (DG Market), experți din Italia, Germania și Franța, precum și reprezentanți ai instituțiilor partenere.
Sursa: Freedom House