Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maghiarii din CA al Olimpiei au demisionat din cauza lui Gavrilescu!

Publicat in Liga2, luni 20 mai 2013 ·

Organizaţia municipală Satu Mare a UDMR consideră inacceptabilă atitudinea, prin care conducătorii clubului de fotbal Olimpia administrează cazul Gavrilescu. Din această cauză, Kovács Máté şi Magyar Lóránd îşi dau demisia din Consiliul de Administraţie al clubului, iar UDMR nu va nominaliza alţi membri înlocuitori, până la rezolvarea problemelor. Dan Gavrilescu, fotbalistul de la FC Olimpia, pe paginile unei reţele de socializare a făcut mai multe declaraţii xenofobe şi rasiste faţă de populaţia de etnie maghiară a sătmarului. Din această cauză deputatul Kereskényi Gábor a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la declaraţiile considerate antimaghiare a fotbalistului, care între timp a primit şi de la club suspendare, cel puţin asta a susţinut conducerea FC Olimpia. Faptic, această suspendare nici nu a existat, susţine deputatul. “Aşa numita suspendare a lui Gavrilescu a existat numai pe perioada, când el nu putea juca din cauza unor accidentări. După recuperare conducerea clubului l-a trimis din nou pe teren, fără a cere opinia consiliului de administraţie Olimpia. Am întrebat conducerea despre acest fapt, dar ei nu au luat în considerare obiecţiile noastre. Într-un caz, care este deja în vizorul CNCD preşedintele clubului nu poate decide de unul singur fără a întreba consiliul de administraţie” , a declarat Magyar Lóránd, consilier local, justificându-şi decizia de demisie din consiliul de administraţie. Kovács Máté, consilier judeţean, care în trecut a fost şi preşedintele şi vicepreşedintele clubului susţine că “Succesul clubului ne face bucuroşi, mai ales că UDMR a început reconstrucţia clubului încă sub preşedinţia domnului Csehi Arpad, iar rezultatele acum dau roade. Totuşi e inacceptabil, ca un jucător al clubului să declare că vrea gazificarea a 40 la sută a sătmărenilor, şi după aceea să primească salariu din taxe

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum o ora
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum o ora
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 7 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

„Preşedintele Rusiei va face acest lucru pentru mine”. Trump spune că Putin îl va elibera pe reporterul american Evan Gershkovici după alegeri

HotNews acum 59 minute
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a declarat joi că se va folosi de relaţia sa cu liderul rus Vladimir Putin pentru a obţine eliberarea jurnalistului Evan Gershkovici de la Wall Street Journal dintr-o închisoare din Rusia, rela

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

Estonia susţine că Rusia i-a îndepărtat balizele de navigaţie de pe râul de frontieră Narva

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii ruşi de frontieră au îndepărtat geamandurile de navigaţie de pe partea estoniană a râului Narva, care separă cele două ţări, au declarat joi autorităţile de la Tallinn, adăugând că vor solicita o explicaţie, precum şi returnarea echipamen

China a înconjurat Taiwanul, în a doua zi a exerciţiilor sale, pentru a-şi testa capacitatea de a "prelua puterea"

News.ro acum 2 ore
China a declarat vineri că manevrele în curs de desfăşurare în jurul Taiwanului, începute joi, la câteva zile după învestirea noului preşedinte, au ca scop testarea capacităţii sale militare de a "prelua puterea" pe insula autonomă, relatează AFP. M

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 11 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°