Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RIB, Nextebank şi Marfin îşi caută acţionari

Publicat in Ziarul Financiar, luni 20 mai 2013 ·

Cel puţin trei bănci mici de pe piaţă - Romanian International Bank (RIB), Marfin şi Nextebank – şi-ar putea schimba acţionarul majoritar în lunile următoare, actualii proprietari derulând proceduri de vânzare aflate în etape mai mult sau mai puţin avansate, afirmă surse bancare.

În toate cele trei cazuri acţionarii nu mai sunt interesaţi să susţină businessul. La RIB controlul este deţinut de americanul Daniel Roberts şi fosta sa soţie Florina Roberts care au fiecare 44,71% din acţiuni şi, potrivit unor surse de pe piaţă, sunt foarte aproape de încheierea unei tranzacţii cu o bancă europeană. RIB are nevoie de o injecţie de capital după ce solvabilitatea i-a scăzut sub pragul de 10%.

La Marfin vânzarea este consecinţa unei situaţii obiective în care fosta bancă-mamă Cyprus Popular Bank a intrat în dizolvare, iar filiala locală a fost transferată în portofoliului unui „bad bank“, deşi banca nu are probleme de sustenabilitate. Fondul de private equity AnaCap înregistrat în Londra este avansat cu discuţiile pentru preluare, însă ar exista interes şi din partea unor bănci. Marfin a reuşit recent să absoarbă cu succes depozitele rămase la sucursala locală a Bank of Cyprus.

În fine, ungurii de la MKB încearcă pentru a doua oară să vândă Nextebank (fosta MKB Romexterra), doi investitori (o bancă şi un fond de investiţii) fiind în prezent în due diligence. MKB vrea să iasă din România, însă anul trecut nu a reuşit să obţină aprobarea BNR pentru o tranzacţie cu fondul de investiţii PineBridge.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Cel puţin trei bănci mici de pe piaţă - Romanian International Bank (RIB), Marfin şi Nextebank – şi-ar putea schimba acţionarul majoritar în lunile următoare, actualii proprietari derulând proceduri de vânzare aflate în etape mai mult sau mai puţin avansate, afirmă surse bancare.

În toate cele trei cazuri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 3 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 35 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum 50 minute
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 38 minute
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 5 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°