Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Samsung Galaxy S4 mini, confirmat neoficial într-un test de performanţă

Publicat in Adevarul, luni 20 mai 2013 ·

Samsung Galaxy S4 se apropie de 10 milioane unităţi vândute şi Samsung se pregăteşte pentru Samsung Galaxy S4 mini. Nu va fi la fel de impresionant ca „fratele“ mai mare, dar bifează deja prezenţa în primele teste de benchmarking neoficiale.

Samsung Galaxy S4 este pe piaţă de aproape o lună, dar Samsung deja testează noua versiune mai mică. Samsung Galaxy S4 mini, conform specificaţiilor neoficiale de până acum, va fi o versiune intrată la apă a ceea ce este smartphone-ul vedetă de la Samsung - procesor dual-core, memorie RAM de 1GB (pentru 3G) sau 2GB (pentru 4G), cameră foto de 8 megapixeli şi un ecran de 4,3 inci cu rezoluţie qHD (960x540 pixeli).

GSMArena scrie despre primele rezultate în benchmarking pe care Samsung Galaxy S4 mini le-a înregistrat şi care îi confirmă încă o dată existenţa. Se pare că procesorul este un Qualcomm, spre deosebire de preconizatul Exynos 5 al Samsung, iar versiunea de Android va fi 4.2.2 Jelly Bean.

Galaxy S3 are o versiune mini şi tocmai de aceea este posibilă una şi pentru Samsung Galaxy S4. Totuşi, Samsung a lansat Galaxy S3 mini spre finalul anului trecut, la luni bune după lansarea modelului mare, iar acum pare să se grăbească puţin. Mai jos sunt rezultatele înregistrate în programul de benchmarking, împreună cu alte informaţii despre Samsung Galaxy S4.

Google I/O: Samsung Galaxy S4 primeşte Android pur de la Google şi va fi lansat în iunie, dar nu drept dispozitiv Nexus

Galaxy S4 ar putea deveni cel mai vândut produs al Samsung, la numai o lună după lansare

VIDEO Samsung Galaxy S4, la testul filmărilor: Lumia 920 şi iPhone 5 oferă o stabilizare mai bună decât Galaxy S4

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 4 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°