Mesajul a fost trimis. Multumesc!

30 de ani de HIV. Povestea unuia dintre primii pacienţi cu SIDA, supravieţuitor timp de 30 de ani

Publicat in Adevarul, luni 20 mai 2013 ·

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la identificarea virusului imunodeficienţei umane (HIV) de către cercetătorii din cadrul Institutului Pasteur, Franţa. Datorită progreselor obţinute de specialişti, unii dintre primii pacienţi cu HIV/SIDA supravieţuiesc şi astăzi.

În 1978 însoţitorul de zbor canadian Gaëtan Dugas, care lucra pentru Air Canada, a manifestat primele semne ale unei boli severe, necunoscute încă până atunci. De-abia în 1983, oamenii de ştiinţă francezi, sub coordonarea lui Luc Montagnier şi a lui Françoise Barré-Sinoussi (laureaţi Nobel), au identificat şi izolat virusul care mai târziu avea să se numească virusul imunodeficienţei umane (HIV). Iniţial, în SUA, afecţiunea purta numele de GRID (Gay Related Immune Defficiency – deficienţă imună a homosexualilor).Puncte-cheie în istoria HIV/SIDA În 1983, au fost raportate 3.064 de cazuri de SIDA numai în Statele Unite. În 1985 cel puţin un caz de HIV/SIDA era raportat în fiecare zonă a lumii. În acelaşi an, testul HIV devine utilizabil la scară largă. În 1987 primul medicament antiretroviral – zidovudina (AZT) primeşte aprobarea din partea Agenţiei pentru controlul medicamentelor şi alimentelor din SUA (Food and Drug Administration - FDA). În acelaşi an Diana, Prinţesa de Wales modifică percepţia publicului asupra infecţiei cu HIV, dând mâna – fără mănuşi! – cu un pacient infectat. Tot în 1987 porneşte primul program de schimbare a seringilor destinat comunităţilor de depdendenţi de droguri injectabile, pentru limitarea transmiterii virusului în aceste comunităţi la risc. În 1988 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis ca 1 decembrie să fie Ziua Mondială HIV. În 1991 Freddy Mercury moare de SIDA. Tot în acest an, fundiţa roşie devine simbolul HIV/SIDA. În 1995 este aprobat de FDA medicamentul saquinavir (primul inhibitor de protează), un pas înainte în tratarea eficientă a infecţiei. Apoi, în 1996

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°