Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Neagră, marea rablelor

Publicat in Romania Libera, luni 20 mai 2013 ·

Nici o navă controlată de sindicalişti şi autorităţi în ultimele zile nu era mai nouă de zece ani.

Marea Neagră este o mare extrem de periculoasă pentru marinari. Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor în România, Adrian Mihălcioiu, coordonator al acestor verificări în România, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că au fost controlate 29 de nave, care se aflau în porturile maritime în perioada 13-15 mai, atunci când a avut loc această inspecţie, iar 22 dintre acestea au primit avertisment din cauza unor nereguli. ”Avertismentele au fost acordate pentru 22 de nave, şapte nu au primit avertismente. Avertismente au fost date pentru una sau mai multe probleme. Cea mai gravă - şapte navigatori ale căror certificate sunt suspecte de a nu fi reale. De asemenea, 20 de nave nu aveau contracte colective, 19 nave aveau salarii sub cel minim, patru nave nu aveau nici o formă de contract, şapte nave aveau probleme cu echipamentele de protecţie a muncii. Am găsit bucătari fără haine corespunzătoare, fără bonetă, navigatori care lucrau fără mănuşi, fără bocanci, în şlapi, fără salopete, îmbrăcaţi cu cămăşi”, a afirmat Adrian Mihălcioiu.

El a mai spus că alte două nave înregistrau întârzieri la plata navigatorilor între două şi trei luni, dar situaţia aceasta este pe cale să se rezolve. De asemenea, o navă a fost reţinută de autorităţile portuare pentru că avea documente expirate, dar a putut pleca după ce şi-a reînnoit actele. Echipele de control au mai descoperit că majoritatea navelor aflate în porturile maritime româneşti aveau peste 20 de ani de când fuseseră construite, iar după această perioadă armatorii se gândesc să le înlocuiască. ”Am găsit o navă de 49 de ani. Sub 10 ani nu era nici o navă, între 10-20 ani erau 14 la sută, între 20-30 de ani - 31 la sută, iar peste 40 de ani- 1

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 11 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 8 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 12 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 11 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 7 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 6 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 13 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 13 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 8 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°