PS Iustin Sigheteanu, arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, a fost distins ieri cu titlul de “Cetăţean de onoare al municipiului Satu Mare”. Titlul i-a fost înmânat de primarul Dorel Coica după Liturghia Arhierească oficiată la biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, cu ocazia hramului acesteia. De asemenea, au fost premiaţi şi laureaţii concursului “Bucuria de a fi creştin”, organizat de parohia gazdă.
Arhiereul, întâmpinat de autorităţile locale
Episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului a fost întâmpinat la intrarea în biserică de primarul Dorel Coica, viceprimarul Radu Roca, city-managerul Dan Băbuţ, precum şi de un sobor de preoţi, printre care preotul vicar al Episcopiei, Vasile Augustin, protopopul de Satu Mare, Ioan Socolan, protopopul de Oaş, Mihai Feher, şi preoţii parohi ai celor trei parohii din cadrul bisericii. Primarul i-a urat arhiereului bun venit, după care s-a intrat în biserică, unde erau deja adunaţi peste 300 de credincioşi, şi a fost începută Liturghia Arhierească.
Pe parcursul desfăşurării slujbei religioase, biserica s-a umplut, astfel că peste o mie de credincioşi au fost martori la acest eveniment important din cadrul parohiilor bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, care şi-a sărbătorit ieri hramul. Alături de credincioşi, în afară de cei mai sus enumeraţi, la slujbă au mai fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor şi consilierul eparhial Mircea Leţiu.
1.700 de ani de Europă creştină
În predica sa, PS Iustin Sigheteanu a făcut referire la activitatea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena care ne-au lăsat azi o Europă creştină. De asemenea, a mai adăugat faptul că în acest an se împlinesc 1.700 de ani de când împăratul Constantin a dat edictul de libertate a creştini