Vrei să vezi ce mănâncă Gigi în puşcărie? Îţi doreşti să priveşti celula în care intră patronul echipei Steaua? Sau vrei să ştii ce le-a zis parlamentarul condamnat fetelor sale şi soţiei la plecarea spre „bulău“? Ai mai vrut să ştii şi cum arată gaura din gâtul lui Năstase, cum se mişcă el pe targă, pe lângă targă, dacă se-abureşte geamul salvării sau dacă-i mai curge sânge.

Vrei să vezi tot, de când se scoală până când se culcă puşcăriaşii de lux, infractorii cei puternici, bivolii îngenuncheaţi care şi-au primit un cuţit între coarne. Dar de ce vrei să vezi toate astea, te-ai întrebat?

Important după enumerarea de mai sus este, de fapt, ce vă aşteptaţi să vedeţi? Nişte lei sculptaţi în piatră la intrarea în celulă? Un Maybach de jucărie prin curtea închisorii? Gigi vărsând pe obraji lacrimi de aur în faţa copiilor? O rană în gât din care curge sânge albastru de boier? O rană nu-i decât o tăietură-n carne, o celulă are zăbrele şi paturi austere, aşadar nimic fantastic de văzut sau de examinat. Pot să bănuiesc că lucrurile de mai sus nu vă miră excesiv, le consideraţi normale. Şi-atunci ceea ce vreţi să vedeţi este de fapt cum va fi umilit un „jmecher“ al zilei. Cum curge sânge dintr-un zeu închipuit. Recunoaşteţi.

Dar ce e atât de captivant în beleaua altuia pe care vreţi să o vedeţi în detaliu, ce vă subjugă, ce vă atrage în nenorocirea tigrilor de tranziţie prinşi în laţul strâns al statului vânător? De ce-i vreţi – ca să mă menţin în siajul atmosferei create în urma lui Gigi Becali – răstigniţi?

Răspunsul la această dorinţă a românilor de „videojustiţie“ mă intrigă de mai multă vreme, cam de când au început arestările în direct, la ore de maximă audienţă. Tare îmi e că gustul pentru „telejustiţie“, în România, a fost deschis acum 24 de ani odată cu difuzarea execuţiei dictatorilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. „Ai văzut domne cum îi cade căc