De mai multă vreme se cerea deschisă o expoziție despre lettrism în România, dacă ne gândim că inițiatorul lui, Isidore Isou, alias Jean Isidore Goldstein (1925-2007), a fost un evreu de origine română, din linia acelor conaționali francofoni care au înnoit cultura modernă. Ajuns în 1945 la Paris, Isou declanșează, cu zgomot și provocator, o nouă mișcare literaro-plastică de ruptură, ultima din linia avangardelor interbelice de pe scena franceză, care mai are membri activi și în prezent.
Lettrismul nu e ușor de definit și poate asta explică de ce exegeza lui se află încă la început, iar recuperarea lui în istoria culturală recentă urmează meandre indecise și surprinzătoare. Abia din anii 1995-2000 și mai ales după moartea lui Isou în 2007, o serie de expoziții de grup sau tematice, proiecții filmice sau evenimente audio au început să contureze - în diverse locuri din Europa, nu întotdeauna centrale - o imagine flu, punctuală, a acestui curent cu repercusiuni numeroase, dar încă puțin recunoscute în creativitatea artistică occidentală.
Punându-se deliberat în continuitatea dadaismului și suprarealismului, lettrismul își ia ca unitate de bază litera – de unde și numele său în franceză – eliberată de ultimele constrângeri ale cuvântului și ale sensului și propune o poezie fonetică, prelungindu-se ulterior, din ce în ce mai radical, prin poezia „afonistă“, în poezia mentală, mută, apoi poezia infinitezimală, imaginară, chiar inimaginabilă, spre a viza în cele din urmă, în viitor, o poezie „supratemporală“, scrisă de toţi, reînnoită de toţi.
Litera va fi folosită – ca unitate minimală de ruptură și de contrast - și pentru transgresarea limitelor altor genuri artistice, precum romanul, pictura, fotografia, dansul sau filmul, în ideea declanșării unei noi creativități în ființa umană. Căci, așa cum spunea chiar Is