Un studiu elaborat de Ministerul Educaţiei în colaborare cu UNICEF arată că abandonul şcolar în România a crescut. Remus Pricopie spune că procentul este mai mare din cauza crizei economice.
Abandonul şcolar este în creştere în România, urcând până la 16% în perioada 2010-2011, după ce cu un an înainte fusese de 15%.
„Abandonul şcolar a înregistrat un trend descendent, de la 18% la 15 % în 2009, pentru ca în 2010-2011 să crească din nou, ajungând la 16 la sută. Suntem pe un uşor trend ascendent, întrucât, în acea perioadă, bugetul educaţiei a avut cel mai mult de suferit“, a declarat ministrul Educaţiei Remus Pricopie, cu ocazia lansării studiului „Toţi copiii la şcoală până în 2015. Iniţiativa globală privind copiii în afara sistemului de educaţie“ – elaborat, în parteneriat cu UNICEF.Copiii nu merg la şcoală din cauza sărăciei
Potrivit studiului, fenomenul de abandon afectează în special patru categorii de copii: cei de etnie romă, cei care au crescut în familii sărace, cei din mediul rural şi cei cu dizabilităţi.
Astfel, în 2009 aproximativ 20% din numărul total al copiilor de 3-6 ani nu mergeau la grădiniţă, 8% din numărul copiilor de 7-10 ani nu frecventau şcoala primară, în timp ce peste 5% din totalul copiilor de 11-14 ani nu mergeau la gimnaziu. „70% din cauzele abandonului şcolar ţin de contexte din afara şcolii, ţin de mediul familial, de sărăcie“, a explicat pentru „Adevărul“, coordonatorul studiului UNICEF pe România, Ciprian Fartuşnic.
Datele arată că băieţii din ciclul primar prezintă o rată a abandonului şcolar mai mare, în timp ce, în cazul fetelor de aceeaşi vârstă, riscul este reprezentat, mai degrabă, de nefrecventarea totală a şcolii. Spre exemplu, rata abandonului şcolar în ciclul primar este de 1,6% în rândul băieţilor şi de 1,3%, în cazul fetelor.
În ceea ce priveşte copiii de etnie romă, procentul celor care