Desemnarea lui Iurie Leancă prim-ministru interimar al Republicii Moldova, la 25 aprilie, a arătat că PLDM încearcă să se conformeze noii realităţi politice. Adică, dincolo de criticile acerbe la adresa deciziei Curţii Constituţionale din 22 aprilie, liberal-democraţii au înţeles că nu există altă soluţie decât să renunţe la candidatura lui Filat la funcţia de şef de Guvern.

Unii afirmă că e vorba în acest caz de un test de maturitate politică, iar de alţii – că e o resemnare în faţa unei realităţi crunte. Mai degrabă este vorba de a doua. Pentru că se vede cu ochiul liber cât de frustrat este fostul prim-ministru şi cât de pornit spre gâlceavă, parte şi pentru că se pare că nu mai ascultă de nimeni, ori cei din preajma sa au o influenţă nu tocmai benefică asupra sa.

Cum altfel se poate explica graba cu care Filat l-a obligat pe Leancă să-i demită de urgenţă, pe 17 mai, pe trei reprezentanţi ai Partidului Liberal-aripa Ghimpu: Anatol Şalaru, de la Ministerul Transporturilor; Mihai Moldovanu, din funcţia de vicepremier pe probleme sociale; şi pe Ion Cebanu, de la Agenţia de stat Moldsilva. Drept urmare, a doua zi, pe 18 mai, Curtea Constituţională a declarat că demiterea celor trei demnitari a fost anticonstituţională. Altfel spus, avizul CC în privinţa adoptării legii despre acordarea unor prerogative suplimentare premierului interimar, votată în grabă de PLDM şi PCRM pe 3 mai, a fost declarat a fi în contradicţie cu Legea Fundamentală a ţării. Au urmat comentarii aspre din partea preşedintelui Nicolae Timofti, care a afirmat că CC a devenit un actor politic.

Am comentat şi eu decizia CC din 22 aprilie şi eram tentat – şi am rămas de aceeaşi părere – că decizia este discutabilă din mai multe puncte de vedere, mai ales în ceea ce priveşte votul lui Victor Popa, a cărui părere era cunoscută anterior verdictului Curţii, ca să nu mai spunem că el a fost