Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul euroregional TESZT: Celebrarea celor 60 de ani de existenţă a Teatrului Maghiar din Timişoara

Publicat in Adevarul, miercuri 22 mai 2013 ·

Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara (TESZT), organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” începe vineri 24-31 mai

Teatrul Maghiar din Timişoara celebrează 60 de ani de existenţă în cadrul celei de a şasea ediţii a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara (TESZT), care se desfăşuară pe perioada a opt zile.

Vor avea loc întâlniri ale oamenilor de teatru, personalităţi artistice care au amprentat destinul acestei scene, organizate în forma unor vernisaje, lansări de carte, respectiv o gală festivă la sfârşitul festivalului.

Festivalul TESZT din acest an propune trei concerte în aer liber susţinute de artişti de valoare, precum Lajkó Félix şi orchestra sa, Boris Kovač şi La Campanella, Harry Tavitian & Cserey Csaba.

Organizat an de an, TESZT este un moment prielnic pentru a vedea şi cele mai recente montări ale Teatrului Maghiar din Timişoara. În acest an, spectatorii pot viziona trei spectacole (Hajdu Szabolcs: Vremuri de pace; Elżbieta Chowaniec: Gardenia; Pintér Béla-Darvas Benedek: Operă ţărănească) din repertoriul trupei bănăţene.

În programul festivalului se regăsesc mai multe spectacole ale trupelor din regiune, precum cele ale Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” şi Teatrului German de Stat din Timişoara, dar şi spectacole ale teatrelor din Novi Sad, Subotica şi Arad.

Pentru prima dată la festivalul TESZT vor participa şi Teatrul Naţional din Szeged, Teatrul Naţional Sârb din Novi Sad, Teatrul Maghiar din Zenta, respectiv Teatrul Atelje 2012 din Belgrad.

Programul complet al festivalului este disponibil pe pagina teatrului www.tm-t.ro.

Biletele vor costa 20 de lei (10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum o ora
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 17 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 4 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°