Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iubiţi condamnaţi braţ la braţ pentru jonglerii în trafic

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 22 mai 2013 ·

Pentru că el nu avea permis, cei doi au făcut schimb de locuri în maşină după ce Poliţia le-a făcut semn să oprească.

Curtea de Apel Iaşi a decis ieri să condamne definitiv doi iubiţi din Iaşi care au ajuns în vizorul legii după ce unul dintre aceştia a condus fără permis. Gheorghe Marin, de 26 de ani, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce iubit sa, Viorica Ahad Abdul, de 24 de ani, la un an de închisoare cu suspendare. În primă instanţă, tânăra primise un an de închisoare cu executare, însă Curte de Apel i-a admis recursul şi a dispus suspendarea pedepsei. Cei doi au ajuns în vizorul legii după ce, pe 23 martie 2011, bărbatul a fost surprins la volan fără permis. În momentul în care agenţii i-au făcut semn să oprească, acesta nu a oprit la semn, ci a mers mai departe, ulterior făcând schimb de locuri cu iubita sa, care avea permis de conducere. Poliţiştii care i-au oprit în final susţin însă contrariul. Acuzatul a susţinut însă în continuare că, de fapt, iubita lui era cea care conducea maşina, aducându-i în plus şi acuzaţii de mărturie mincinoasă, după ce tânăra a recunoscut că a făcut schimb de locuri.

Pentru că el nu avea permis, cei doi au făcut schimb de locuri în maşină după ce Poliţia le-a făcut semn să oprească.

Curtea de Apel Iaşi a decis ieri să condamne definitiv doi iubiţi din Iaşi care au ajuns în vizorul legii după ce unul dintre aceştia a condus fără permis. Gheorghe Marin, de 26 de ani, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce iubit sa, Viorica Ahad Abdul, de 24 de ani, la un an de închisoare cu suspendare. În primă instanţă, tânăra primise un an de închisoare cu executare, însă Curte de Apel i-a admis recursul şi a dispus suspendarea pedepsei. Cei doi au ajuns în vizorul legii după ce, pe 23 martie 2011, bărbatul a fost surprins la

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum o ora
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum o ora
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

„Preşedintele Rusiei va face acest lucru pentru mine”. Trump spune că Putin îl va elibera pe reporterul american Evan Gershkovici după alegeri

HotNews acum 57 minute
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a declarat joi că se va folosi de relaţia sa cu liderul rus Vladimir Putin pentru a obţine eliberarea jurnalistului Evan Gershkovici de la Wall Street Journal dintr-o închisoare din Rusia, rela

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 11 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Horoscop pentru vineri, 24 mai 2024. Se anunță o zi bună pentru socializare

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Te poti ocupa cu succes de studii, de lecturarea cartilor deosebite sau pentru a planifica un program de studiu, printr-o forma oficiala de scolarizare, alaturi de un grup de lucru, cu indrumatori, profesori de buna calitate. Interesul pentru

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°