Conducerea "Sony" Corp. ia în discuţie planul propus de miliardarul Daniel Loeb privind lansarea unei oferte publice iniţiale pentru divizia de divertisment a grupului japonez, "Sony Music Entertainment".
"Este doar un început", a declarat directorul executiv al companiei, Kazuo Hirai, fără să ofere un calendar în privinţa discuţiilor. Oficialul companiei a precizat: "Este important ca board-u să analizeze acest plan şi să ia o decizie care să reprezinte poziţia Sony". Afirmaţiile lui Kazuo Hirai vin la o săptămână după ce producătorul de electronice informa că activele diviziei de divertisment nu sunt de vânzare.
Acţiunile "Sony" au urcat cu 22% de la momentul la care "Third Point" LLC, fond aparţinând lui Daniel Loeb, l-a îndemnat pe Hirai să vândă o parte a diviziei de divertisment, pe motiv că această tranzacţie ar crea valoare şi ar genera lichidităţi. Îndemnul a fost făcut la data de 14 mai.
Amintim că, luna aceasta, "Sony" a raportat, pentru exerciţiul fiscal încheiat în 31 martie, primul profit din ultimii cinci ani: 43 miliarde yeni (458 milioane de dolari), faţă de o pierdere de 456,7 miliarde yeni în anul fiscal anterior. Rezultatul pozitiv s-a datorat măsurilor de restructurare, dizolvării societăţilor mixte din sectorul televizoarelor cu ecran plat, eliminării afacerilor cu produse chimice şi vânzării unor clădiri de birouri.
În perioada de raportare, vânzările companiei au crescut cu 4,7%, la 6.800 miliarde yeni.
Pentru anul fiscal curent, care se va încheia în martie 2014, "Sony" aşteaptă un profit net de 50 miliarde yeni, la vânzări de 7.500 miliarde dolari.
ALINA VASIESCU
Fondul de investiţii "Third Point" deţine acţiuni "Sony" de 115 miliarde yeni (peste un miliard de dolari).
Conducerea "Sony" Corp. ia în discuţie planul propus de miliardarul Daniel Loeb privind lansarea unei oferte pub