Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raţ: Vreau să fiu om de bază la West Ham

Publicat in Mediafax, miercuri 22 mai 2013 ·

Fundaşul Răzvan Raţ, care a semnat cu West Ham United un contract valabil un sezon cu drept de prelungire pe încă trei, a declarat, miercuri, că îşi doreşte să devină un jucător de bază la formaţia londoneză.

"Sunt trei luni de când suntem în discuţii cu West Ham şi sunt foarte bucuros că am ajuns în campionatul Angliei pe care eu îl consider cel mai puternic din Europa. Important pentru mine este să îmi fac treaba şi să nu dezamăgesc. Vreau să fiu un om de bază la West Ham, ceea ce cred că se va şi întâmpla pentru că îmi doresc foarte mult acest lucru", a declarat Raţ, la postul Sport.ro.

Răzvan Raţ a explicat că a discutat la ultima acţiune a echipei naţionale cu Gabriel Tamaş, fundaş care evoluează în Premier League la West Bromwich. "Am vorbi cu Gabi Tamaş la ultima acţiune a naţionalei, dar nu foarte mult. Nu pot spune că mi-a dat sfaturi pentru că în acel moment nu era ceva sigur, pur şi simplu am vorbit despre cum e în Anglia şi ce se întâmplă acolo", a adăugat Raţ.

Fundaşul a menţionat că şi gruparea franceză Olympique Marseille a intenţionat să îl achiziţioneze în pauza competiţională din iarnă dar la acel moment Şahtior Doneţk nu a dorit să îi dea drumul. "Olympique Marseille m-a vrut foarte tare în iarnă, apoi interesul lor a reapărut acum, dar nu cu aceeaşi intensitate. În iarnă cei de la Marseille au insistat până în ultimul moment, preşedintele lor a discutat şi cu Mircea Lucescu şi a încercat să mă transfere. Însă la acel moment era foarte mare nevoie de mine la Şahtior pentru că urmau partidele cu Borussia Dortmund din Liga Campionilor şi nu au vrut să mă lase să plec", a afirmat fundaşul.

Raţ, care a evoluat zece ani la Şahtior Doneţk, a avut în această perioadă mai multe oferte de transfer. "În cei zece ani au fost destule oferte pentru mine. Au fost şi echipe din Anglia, nu are rost să mai spun acum ce echipe. După ce a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 42 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 51 minute
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 10 minute
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 7 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

VIDEO Accident grav în Slovacia/ Un tren s-a ciocnit cu un autobuz, sunt 4 morți și 5 răniți

G4Media acum 57 minute
Un tren care călătorea din capitala cehă Praga spre capitala ungară Budapesta s-a ciocnit joi cu un autobuz în sudul Slovaciei, iar accidentul s-a soldat cu cel puțin patru oameni morți și cinci răniți, au declarat oficialii, scrie AP Peste 100 de p

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 5 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 2 ore
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 7 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum o ora
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Vremea

București
acum

27°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

21°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°