Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul din Cisnădie va avea laborator de analize

Publicat in Tribuna, joi 23 mai 2013 ·

de Laura BUCIU

22 mai 2013 23:17

1 vizualizare

A-A+

De opt luni, Spitalul Oră­şenesc din Cisnădie func­ţionează, iar oamenii sunt extrem de bucuroşi că se pot duce la doctor în imediata apropiere a domiciliului. Nu mai e nevoie ca localnicii să plece la Sibiu pentru a face o analiză sau pentru a fi văzuţi de un medic specia- list. Spitalul este lângă ei şi are şi Unitate de Primiri Urgenţe care funcţionează non-stop. Cel mai greu, spu­ne directorul Dorina Hanzu Dăncăneţ, a fost să repună pe picioare unitatea medi­cală, după ce, în 2011, mi­nistrul Attila Cseke a dispus închiderea spitalului din Cis­nădie, alături de multe altele, din ţară. Aparatele care au stat degeaba din mo­mentul în care Spitalul a fost închis s-au defectat şi au trebuit reparate, medicii care au fost încadraţi la Cisnădie au plecat iar în locul lor a fost necesar să se găsească alţii. La fel s-a întâmplat şi cu asistentele, cu infirmierele şi chiar cu oamenii de la pază.

Cu încă patru medici, lucrurile ar merge foarte bine

La Spitalul Orăşenesc Cis­nădie, oamenii pot apela la cabinetul de neurologie, care are contract cu Casa de Asigurări şi există şi un medic cu contract cu CJAS. Asta, pe lângă secţiile de Pediatrie şi Medicină Internă care func­ţio­nează cu medici (doi pe­diatri şi un internist), există ca­binete de ambulatoriu de specialitate: Obstetrică - Ginecologie, ORL, Psihiatrie, s-a redeschis Radiologia, iar de la 1 iunie se va redes­chide şi laboratorul de anali­ze medicale. „Avem un me­dic primar radiolog, care de­serveşte atât pacienţii inter­naţi cât şi pacienţii neinter­naţi, dar aceştia din urmă sunt examinaţi contracost. De la 1 iunie vrem să re­deschidem şi laboratorul de analize medicale tot pentru pacienţii internaţi. Pentru pacienţii din ambulatoriu va fi tot contracost până per­fectăm formele de contrac­tare şi de reautorizar

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum 24 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va fi distrus

Mediafax acum 37 minute
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 43 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 2 ore
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum o ora
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 6 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°