La stat, nu-i ca la piaţă! Ordinea firească, legală, a lucrurilor stă astfel: se întocmeşte un memoriu justificativ în care se scrie, negru pe alb, „avem nevoie de două cuie”. Mai apoi se cer oferte. Minim trei, ca să fie sigură unitatea de stat că achiziţia s-a făcut la un preţ corect. Se emite comanda, se recepţionează şi se achită. Pentru că n-are lichidităţi de nu ştie ce să facă cu ele, orice unitate minieră face plăţile la termene de până la 60 de zile, prin OP sau chiar compensare. Aceasta e procedura firească, aplicată oricărei firme ce intră in relaţii comerciale cu minele din Vale. Pentru liderul Jurca însă, recidivistul aflat în fruntea unei formaţiuni sindicale de la mina Livezeni, un fel de rege neîncoronat al datoriilor către stat şi terţi, angajaţii unităţii miniere au rupt legea în bucăţi şi s-au şters cu ea la fund.
Urmare a ofertei nr. 10/30.08.2010, recepţionată de la Staginet SRL Lupeni (societate controlată de Jurca, datoare până peste cap la bugetul de stat), inginerul şef electromecanic al minei de la acea vreme a dispus cumpărarea a două bucăţi USOL 630 A şi tot atâtea bucăţi USOL 400 A. Oferta firmei controlate de Jurca nu a fost, ţineţi cont, înregistrată vreodată la mina Livezeni. Cu alte cuvinte, nu a urmat circuitul firesc al documentelor.
În aceeaşi zi, adică 30.08.2010, s-a şi emis comanda nr. 607 către Staginet SRL. Abia ziua următoare, în 31.08.2010, serviciul MEAT din cadrul unităţii miniere a întocmit memoriul justificativ cu nr. 5363. Vă daţi seama ce tari au fost liderul Jurca şi inginerul şef electromecanic de la acea vreme? În 30 august 2010 ei au presimţit că, a doua zi, serviciul MEAT va spune că va avea nevoie de USOL 630 A şi USL 400 A. Şi nu numai? Cei doi, Jurca şi partenerul său de bagabonţeală, au intuit exact că mina va avea nevoie de două bucăţi din fiecare! Incredibil, nu-i aşa?
Din document