În așteptarea concertului Roger Waters din 28 august, îmi răsună în minte cel mai cunoscut strigăt rebel al elevilor din toată lumea. Din păcate, “We don’t need no education” este unul dintre îndemnurile care a fost interpretat literal de către tinerii români, dacă privim rezultatele evaluărilor din Uniunea Europeană. Aproape jumătate dintre elevii de 15 ani au dificultăți la citire, la matematici și științe, clasând astfel România pe ultimul loc la mare distanță de ținta de maxim 15% pe care UE a trasat-o pentru 2020.

Este evident că nu putem da vina pe copiii înșiși! Rănile noastre sunt adânci și nu țin de vreun material genetic inferior ci mai degrabă de infrastructură, de corpul profesoral, de programa școlară și de normele sociale nescrise care glorifică șmechereala și disprețul pentru învățătură. Suntem cu toții responsabili pentru starea în care ne aflăm.

Nu cred că este nevoie să argumentăm in extenso de ce elevii trebuie să învețe știință, să scrie, să socotească. Pentru amatorii de statistici, graficul de mai jos indică o relație liniară direct proporţională dintre progresul la învățatură și creșterea avuției naționale.

Dar educația înseamnă mai mult decât implementarea unor directive europene despre citit și socotit. Înseamnă și istorie, artă, cultură și… religie. Este însă înțelept să menținem religia în școlile publice din România din moment ce nu este considerată o prioritate de către UE și a mai și devenit subiect controversat în ultimul timp?

Răspunsul umaniștilor din ASUR este DA, religia trebuie să fie prezentă în şcoli și ne bazăm pe următoarele argumente: Credința în Dumnezeu este o componentă majoră a vieții majorității românilor. Prin urmare, a învăța fundamentele credinței în supranatural, ale gândirii magice, a studia felul în care oamenii și celelalte animale deprind superstiții poate fi foarte revel