Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune Executivul despre OG privind insolvenţa primăriilor

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 23 mai 2013 ·

În ultima şedinţă de lucru a Guvernului a fost aprobată şi Ordonanţa de Urgenţă privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale. Explicaţiile Executivului pe marginea acestui normativ vi le prezentăm în continuare.

,,Ordonanţa de urgenţă completează un set larg de reforme ale politicilor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale, reglementând procedura privind criza financiară şi insolvenţa, modul de implicare al instituţiilor abilitate în redresarea economico-financiară a unităţii administrativ-teritoriale, drepturile şi obligaţiile creditorilor unităţii administrativ-teritoriale, precum şi drepturile şi obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale.

Prin noile reglementări, creditorii îşi vor primi sumele datorate, fără ca activitatea şi serviciile administraţiei publice locale să fie blocate.

Ordonanţa de urgenţă stabileşte cadrul general şi procedurile colective pentru acoperirea pasivului unităţilor administrativ-teritoriale aflate în criză financiară sau în insolvenţă. Prin criză financiară, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege situaţia unităţii administrativ-teritoriale în care nu sunt achitate obligaţiile de plată, lichide şi exigibile, mai vechi de 90 de zile, şi care depăşesc 15% din bugetul general al unităţii administrativ-teritoriale respective şi/sau nu sunt achitate drepturile salariale prevăzute în bugetul local de venituri şi cheltuieli sau în bugetele instituţiilor sau serviciilor publice de interes local sau judeţean, după caz, pe o perioadă mai mare de 90 de zile de la data scadenţei. Situaţia crizei financiare este sesizată potrivit prevederilor art.74 alin.2 din Legea nr.273/2006. Autoritatea deliberativă (CJ sau CL) ia act de existenţa situaţiei de criză financiară, prin adoptarea unei hotărâri, şi mandatează ordonatorul principal de credite să elaboreze un proiect de p

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 21 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 56 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°