Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Axente Sever dă verde energiei

Publicat in Tribuna, vineri 24 mai 2013 ·

de Laura BUCIU

23 mai 2013 22:45

0 vizualizari

A-A+

Pe terenurile poluate dintre Axente Sever şi Copşa Mică, nimic nu ar fi crescut. Agricultura în zonă a fost compromisă de poluarea industrială. Construirea unui parc fotovoltaic a fost, poate, cea mai bună idee pentru a folosi terenurile. Cu 3,5 milioane de euro investiţie, comuna Axente Sever a fost declarată, ieri, exemplu atât în judeţ, cât şi în ţară. Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, prezent la inaugurarea parcului fotovoltaic din Axente Sever a spus că numai aşa puteau fi folosite terenurile poluate.

La construirea instalaţiei solare pentru producerea de energie electrică 3 MW s-au folosit 12.410 panouri fotovoltaice. Energia produsă în Axente Sever va fi tran­sferată sistemului naţional. „Mă bucur că am reuşit să terminăm această investiţie. Vreau să mulţumesc dom­nului primar, Marius Grecu, pentru că am avut susţinere foarte mare la demararea investiţiei. E o primă investiţie dintr-un lanţ de încă trei parcuri pe care le fac şi în judeţul Mureş şi sper să aducă bunăstare societăţii. Aici se va produce energie electrică şi aceasta va fi dată în sistemul naţional”, a declarat investitorul, Virgil Mailat.

Cea mai mare investiţie din 1990

Ce va câştiga comuna din această investiţie a lui Virgil Mailat? În primul rând, locuri de muncă pentru locuitori, dar şi fonduri la bugetul local. Este motivul pentru care primarul comunei Axente Sever nu poate decât să fie mulţumit că investitorul a ales acest loc. „Eu îi mulţumesc domnului Mailat că ne-a ales pe noi. L-am primit la primărie şi s-a văzut că, dacă este interes comun, dacă primarul este conştient că numai cu investitori poate să ridice nivelul comunei, rezultatul se vede. Îl asigur pe domnul Mailat de tot sprijinul. Investiţia este cea mai mare de după 1990 în comuna Axente Sever.

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 46 minute
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 14 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum o ora
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 5 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°