Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ford se retrage din Australia, producţie oprită după 90 de ani

Publicat in Romania Libera, joi 23 mai 2013 ·

Ford a anunţat că va închide întreaga producţie de maşini din Australia, începând cu 2016, după ce anul trecut mai producea doar 37.000 autoturisme în această ţară, conform autocar.co.uk.

Ultimele două fabrici ale Ford din această ţară mai au circa 1200 de angajaţi, însă producţia scăzută şi pierderile mari, aproximativ 110 milioane euro doar anul trecut, îi determină pe americani să renunţe şi la aceste centre de producţie. Prezenţa Ford ca producător, în această ţară, se va încheia după mai bine de 90 de ani de când a început să construiască maşini în Australia.

"Costurile noastre sunt duble faţă de cele din Europe şi de aproape patru ori mai mari decât cele din Asia", a spus Bob Graziano, preşedintele Ford Australia. Oficialii Ford dau vina în primul rând pe dolarul australian puternic, din cauza căruia Ford ar face cu greu faţă competiţiei venite pe piaţa australiană din afara acestei ţări. Ford Australia a pierdut în ultimii cinci ani peste 450 milioane euro.

Producătorul va închide din 2016 fabrica de motoare din Geelong şi cea de autoturisme din Broadmeadows, ambele în statul Victoria. Totuşi reţeaua de dealeri va fi păstrată, astfel că Ford va deveni doar importator al propriilor autoturisme în Australia.

Ford a produs în ultima perioadă la fabricile sale din Australia modelele Fiesta şi Falcon.

Citeşte şi România, aproape să depăşească Italia la producţia de maşini

Ford a anunţat că va închide întreaga producţie de maşini din Australia, începând cu 2016, după ce anul trecut mai producea doar 37.000 autoturisme în această ţară, conform autocar.co.uk.

Ultimele două fabrici ale Ford din această ţară mai au circa 1200 de angajaţi, însă producţia scăzută şi pierderile mari, aproximativ 110 milioane euro doar anul trecut, îi determină pe americani să renunţe şi la aceste centre de producţie. Prezenţa Ford ca producăto

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°