Guvernul va esalona subventiile pentru producatorii de energie regenerabila deoarece Romania are in prezent "cel mai generos" sistem de acordare a certificatelor verzi, pe care insa nu mai reuseste sa il sustina. Intrebat de jurnalisti daca Guvernul va diminua subventiile pentru producatorii de energie regenerabila, agentia Mediafax noteaza raspunsul premierului Victor Ponta, prezent la Bruxelles, ca acestea nu vor fi diminuate, ci esalonate.
"Nu le diminuam, ci le esalonam, pentru ca este vorba totusi de investitii si vreau sa dam un semnal de pastrare a beneficiilor investitiilor. Facem o anumita reesalonare care sa faca sustenabila in primul rand activitatea economica, pentru ca mari uzine sunt afectate de cresterea pretului la energie si de plata certificatelor verzi, dar in acelasi timp si pentru populatie, pe factura fiecaruia dintre noi apar certificatele verzi, ori incercam sa facem un tip de reesalonare, sa impingem putin subventiile", a spus Ponta, dupa lucrarile Consiliului European.
El a aratat ca Romania are in prezent "cel mai generos" sistem de subventii, precizand ca a afirmat si in cadrul Consiliului European ca energia regenerabila este in prezent cea mai profitabila investitie in Romania, "in afaceri legale sau ilegale". Intrebat daca aceasta reesalonare ar insemna si o scadere a valorii facturii pentru consumatori nonacasnici, premierul a sustinut ca aceasta reesalonare a platii si a acordarii de certificate verzi se reflecta atat in factura pentru populatie, dar mai ales in factura pentru industrie.
Proiectul de act normativ pentru stabilirea noului sistem de subventionare va fi analizat de Guvern saptamana viitoare, fiind pregatite si discutii cu reprezentantii producatorilor de energie regenerabila pentru a-i asigura de securitatea investitiilor.
"Cred ca Romania a fost prea optimista, ne-am grabit sa