O lume de mult apusă îşi croieşte rar şi cu greu drum spre sufletele noastre, prea prinse în ancorele timpului în care vieţuim. Cu toate acestea, fie că ne place sau nu, lumea în care noi, cei de astăzi, trăim este rodul lumii lor, o împlinire a idealurilor sau un eşec tragic al viselor şi aşteptărilor acestora. Există însă şi momente când lumile reuşesc să se întrepătrundă. Aşa s-a întâmplat ieri, la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", când doi dintre "grănicerii" trecutului şi-au deschis sufletul în faţa prezentului.
La cei 77 de ani, Ioan Cohuţ, absolvent al Liceului Ortodox Emanuil Gojdu, numit apoi Liceul Nr. 1 Oradea, în promoţia 1952 - 1953, are tolba plină de poveşti, istorii ancorate într-un trecut pe care noi, cei de astăzi, îl cunoaştem doar din cărţi. "60 de ani reprezintă o felie mare de timp, dar ne bucurăm că putem să vă prezentăm ce am realizat noi şi colegii noştri şi putem spune că am făcut ceva în această viaţă", a spus Ioan Cohuţ, într-o conferinţă de presă, care a avut loc ieri, la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", la care au mai participat actualul director Viorel Mititean şi Dorel Tifor, absolvent şi profesor timp de 48 de ani doar la "Gojdu". După ce a absolvit Facultatea de Geologie a Universităţii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, Ioan Cohuţ a fost timp de 16 ani preşedinte al Asociaţiei Române de Geotermalism şi opt ani membru în conducerea Asociaţiei Mondiale de Geotermie. În acest timp a publicat 29 de articole şi comunicări ştiinţifice (7 în ţară şi 22 în străinătate) şi a fost şef de proiect şi coautor la 27 de studii de valorificare a potenţialului geotermal, dintre care şase pentru parteneri străini. "Am învăţat când eram tânăr, de la profesorii pe care i-am avut la Gojdu - nişte personalităţi impozante - că elevul nu este asemeni unei sticle de umplut, ci mai degrabă asemeni unui foc care trebuie aprins. Tot ce rămăsese după