Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din localitatea argeşeană Bradu, cercetat pentru fraude electorale, are interdicţie de a părăsi ţara

Publicat in Antena 3, joi 23 mai 2013 ·

Primarul comunei argeşene Bradu, Florin Frătică, cercetat pentru mai multe infracţiuni, printre care mită electorală, are interdicţie de a părăsi ţara, au decis procurorii, în noaptea de miercuri spre joi, după aproximativ opt ore de audieri.

Edilul din Bradu, Florin Frătică (PDL), ridicat miercuri, în urma percheziţiilor care au avut loc la locuinţa sa, precum şi în sediul Primăriei, a fost audiat timp de aproximativ opt ore, informează Mediafax.

Procurorii au decis ca acesta să fie cercetat în libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara. În acelaşi dosar au mai fost audiate alte opt persoane, toate fiind lăsate apoi în libertate.

Anchetatorii au descins, miercuri dimineaţă, la sediul primăriei din localitatea argeşeană Bradu, existând suspiciuni de fraudă electorală la alegerile locale din iunie 2012.

În acest dosar este cercetat şi primarul localităţii, Florin Frătică, aflat la al doilea mandat, el fiind suspectat de abuz în serviciu, fals şi uz de fals şi acordarea de foloase necuvenite.

Surse judiciare afirmau că primarul ar fi luat în spaţiu, la locuinţa sa, 22 de persoane din afara comunei, care astfel şi-au făcut cărţi de identitate în localitate, pentru a putea vota la alegerile locale. Numărul persoanelor aduse din afara localităţii, cu mutaţie în comună, ar fi de aproximativ 70.

Primarul Florin Frătică a susţinut că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate, spunând că are în spaţiu, din 2010 - 2011, mai multe rude, fiind vorba despre "aproximativ 20 de persoane".

Edilul din Argeş, care a luat în spaţiu 20 de persoane, înainte de alegeri: "Am o casă primitoare"

La alegerile locale din 10 iunie 2012, Florin Frătică, candidat al Alianţei pentru Argeş şi Muscel (PDL şi PNŢCD) pentru cel de-al doilea mandat de primar în comuna Bradu, a obţinut 1

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 4 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 8 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 9 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 11 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 9 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 6 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 9 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

România, în top cinci al suporterilor de la Euro 2024, din Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°