Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru statul de drept, pentru democraţie! Modeste sugestii privind reforma statului

Publicat in Contributors.ro, joi 23 mai 2013 ·

De vreme ce, după ani de aşteptare şi de emoţie, ceasul revizuirii constituţiei se apropie, iar largul proces de consultare populară este în plină desfăşurare, orice reflecţie inspirată de patriotism şi bună credinţă este binevenită, spre a permite ridicarea acestui edificiu al libertăţii la care visăm cu toţii.

Eliberaţi în fine de tiranie, beneficiind de binecuvântările păcii şi ale coabitării, inspiraţi de cele pe care le vedem petrecându-se sub ochii noştri, este firesc să milităm pentru adâncirea democratizării, pentru  extinderea cuceririlor pe care noua coaliţie de guvernare le oferă naţiunii, darnic şi dezinteresat. Îndrăzneala este semnul sub care trebuie să aşezăm această operă, memorabilă, de reflecţie asupra statului.

Un parlament puternic, trainic, numeros şi ocrotit împotriva încercărilor de  a-i intimida membrii, iată cheia de boltă a noii viziuni democratice.  Imunitatea  aleşilor noştri este o pavăză  ce trebuie întărită. O dată ales, un parlamentar  va  beneficia, pe toată durata vieţii sale, de iresponsabilitate penală, neputând fi nici arestat, nici condamnat. Spre a elimina cheltuielile publice  inutile generate de alegeri şi vulgaritatea luptei politice, doritorii  de locuri în camere se vor înscrie în cadrul licitaţiilor ce vizează cumpărarea , onestă, a voturilor oferite de cetăţeni. Am admite, in fine, că temeiul democraţiei noastre îl reprezintă corupţia electorală şi traficarea voinţei naţionale.   Practica deceniilor din urmă ar deveni parte din  ordinea noastră  constituţională.

Şi tot parlamentului, crescut în număr şi  privilegii, i se va încredinţa şi rolul de şef de stat-  fiecăruia dintre aleşi i-ar reveni, la un interval de o lună, misiunea de a fi preşedinte prin  rotaţie, cu atribuţii de reprezentare limitate. În felul acesta, standardele de transparenţă în materie de bună guvernare ar fi atinse.  Cei ce exerci

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 3 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Percheziţie la locuinţa cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază - VIDEO

News.ro acum 21 minute
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază. Potrivit unor surse judiciare, percheziţia are loc la un imobil

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 4 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Olanda permite Kievului să folosească avioanele F-16 în atacuri asupra ţintelor militare în Rusia

G4Media acum 42 minute
Ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, a asigurat luni că Ucraina va fi autorizată să folosească în atacuri asupra teritoriului rus cele 24 de avioane F-16 pe care Olanda le va dona armatei ucrainene, relatează agenţia EFE, citată de Agerpr

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum 2 ore
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum o ora
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

21°/25°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°