UDMR este pregătită să apere comunitatea maghiară în aşa fel încât împotriva acesteia să nu fie dusă o politică de asimiliare, spune liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care se declară convins că Uniunea va fi ascultată la Bucureşti, iar în caz contrar, în afara ţării.
Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, primarul Antal Arpad, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, referindu-se la regionalizare, că Ţinutul Secuiesc are nevoie de o abordare specială, întrucât este o regiune specială, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Ţinutul Secuiesc este o regiune unde inclusiv organizarea administrativ teritorială are un specific anume, mă refer la organizarea pe scaune, iar acest lucru nu a putut fi distrus nici de reorganizarea administrativă din 1968. Pentru regiuni speciale avem nevoie de soluţii speciale”, a spus Antal.
Potrivit lui Antal, UDMR vrea ca regionalizarea să fie făcută pas cu pas, "într-o ordine cronologică logică", din care să câştige toţi cetăţenii şi să fie apărate drepturile minorităţilor naţionale.
În opinia primarului din Sfântu Gheorghe, în primul rând ar trebui să aibă loc o descentralizare, după care reorganizarea actualelor regiuni de dezvoltare, dar fără ca acestora să li se atribuie competenţe administrative.
"Aceste regiuni de dezvoltare ar trebui să fie mult mai mici şi ar trebui să-şi demonstreze eficienţa, iar doar după ce îşi demonstrează eficienţa pot primi competenţe administrative", a spus Antal.
Acesta a adăugat că UDMR este pregătită să apere interesele comunităţii maghiare în cadrul procesului de regionalizare.
"Noi suntem pregătiţi să apărăm comunităţile din regiunea noastră şi interesele comunităţii maghiare. Interesul comunităţii maghiare este să rămână şi să se dezvolte pe pământul lui natal şi să nu fie dusă o politică de asimilare a acestei comunităţi. Nu vom lăsa să se întâmpl