În mai 1944, peste 400.000 de tătari din Crimeea au fost deportaţi în Siberia şi alte regiuni ale fostei URSS, la ordinul direct al lui Stalin.

Luna mai este o lună neagră în calendarul tătarilor din întreaga lume. Acum 69 de ani, data de 18 mai aducea deportarea a peste 400.000 de tătari din Crimeea în pustiul Siberiei sau alte colţuri uitate de lume ale fostei Uniuni Sovietice. Aproape jumătate erau copii, iar peste 50.000 dintre ei fuseseră separaţi de părinţi. Drumul însuşi a fost un coşmar, un coşmar. Un supravieţuitor, citat de J.J. Marie în lucrarea „Les peuples déportés d’Union Soviétique”, apărută în 1995, descrie: ”În vagoanele închise etanş oamenii mureau ca muştele din cauza foamei şi a lipsei de aer: nu ne dădeau nici apă, nici mâncare. În satele pe care le traversam, populaţia fusese asmuţită contra noastră: li se spusese că trenul ducea trădători de patrie şi ploua cu bolovani, care făceau un zgomot îngrozitor, în uşile vagoanelor. Când le-au deschis, în mijlocul stepelor din Kazahstan, ne-au dat să mâncăm raţii militare, dar nu şi apă. Ne-au ordonat să ne aruncăm morţii lângă calea ferată, fără să-i îngropăm, apoi trenul şi-a continuat drumul.” Aproape jumătate din tătarii crimeeni au murit pe drum.

Alături de 45.000 de tătari din întreaga lume

Aproape 100 de tătari din România au participat la Simferopol, la manifestările prilejuite de împlinirea a 69 de ani de la evenimentele din 18 mai 1944. Cei mai mulţi dintre membrii delegaţiei din România de anul acesta ­s-au aflat în premieră în Crimeea (Ucraina). Delegaţia, condusă de preşedintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, Gelil Eserghep, a plecat spre Crimeea (Ucraina) în dimineaţa zilei de 16 mai, ei revenind la Constanţa marţi, 21 mai. În acest interval de timp, tătarii din România au participat atât la mitingul organizat în Piaţa Centrală din Simferopol,