Timp de patru zile Iaşul va fi gazda unei delegații de zece persoane venite din Suedia, condusă de guvernatorul regiunii Uppsala, Peter Edgardt. Din delegație mai fac parte prof. Lisa Sennerby-Forsse, rector al Universității de Științe Agricole din Suedia, Göran Brocknäs, director al Camerei de Comerț Regionale Uppsala, directorul de comunicare din Primăria Uppsala, profesori, oameni de afaceri.
Scopul vizitei este demararea unor proiecte de colaborare în domeniul administrativ, universitar și de afaceri, ca urmare a demersurilor întreprinse de primarul Gheorghe Nichita în Suedia, în luna februarie. Programul vizitei a inclus o întâlnire oficială la Primăria Municipiului Iași, desfăşurată ieri, de la ora 10.00, urmată de ceremonia acordării Cheii Orașului Iaşi guvernatorului regiunii Uppsala.
La finalul manifestărilor de la Primărie, guvernatorul a fost rugat să ofere câteva sfaturi ce ar putea duce la creşterea economică a regiunii noastre.
„Cred că ceea ce faceţi aici, în Iaşi, este un bun exemplu de abordare a situaţiei, având o colaborare strânsă între mediul academic şi cel de afaceri pentru atragerea altor companii în scopul utilizării potenţialului existent“, a declarat Peter Edgardt.
„Legat de modelul social-politic din Suedia, sunt multe asemănări, dar şi multe deosebiri. În primul rând sunt asemănări în modul de administrare, în modul în care se gândeşte pentru binele oamenilor, dar şi în domeniul academic. Sunt deosebiri foarte mari în modul de funcţionare al administraţiei. Administraţia (din Suedia – n.r.) este foarte bine aşezată, Suedia nu a avut criză economică în toţi aceşti ani pentru că a reuşit să ia alte măsuri, sistemul de organizare este diferit şi pentru că, social, se gândesc foarte bine la oameni. Este vorba de felul în care se distribuie banii la nivelul Guvernului către regiuni, către municipii, către asociaţiile c