Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei: Propunerea de a se interzice preşedintelui să facă politică după mandat, lipsită de logică

Publicat in Mediafax, joi 23 mai 2013 ·

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a criticat joi, pe blog, propunerea senatorului PNL Tudor Chiuariu de modificare a Constituţiei astfel încât să interzică unui preşedinte să mai facă politică după încetarea mandatului, arătând că este lipsită de logică şi că această interdicţie nu există în UE.

"PNL să ia lecţii de la Uniunea Europeană când propune modificarea Constituţiei. Din prostie şi ură faţă de Preşedinte, PNL ignoră practicile europene şi propune modificarea Constituţiei astfel încât să interzică unui preşedinte să mai facă politică după încetarea mandatului. În Parlamentul European, de exemplu, sunt foşti preşedinti (ex: Vytautas Landsbergis, Lituania) sau foşti prim-miniştri (ex: Jerzy Buzek, Polonia). Aceştia fac evident parte din partide politice şi sunt activi în viaţa politică", a apreciat Macovei pe blog.

Ea a adăugat că argumentele lui Tudor Chiuariu în favoarea acestei propuneri sunt lipsite de logică.

"Argumentele lui Tudor Chiuariu, potrivit cărora dacă un preşedinte ştie că se întoarce în politică, atunci va încerca să îşi creeze anumite avantaje politice din timpul mandatului, sunt lipsite de logică, aşa cum este şi propunerea. Cu aceste argumente ar trebui să li se interzică tuturor politicienilor care au ocupat o funcţie aleasă sau numită (premier, ministru, deputat, senator) să mai facă politică după terminarea mandatului, pentru că oricare dintre ei îşi poate «crea avantaje» în timpul acestuia. O astfel de interdicţie pentru foştii şefi de stat nu există în Uniunea Europeană", a menţionat MoMonica Macovei

Vicepreşedintele PNL Tudor Chiuariu a declarat, miercuri, la finalul discuţiilor cu grupurile parlamentare, că în cazul revizuirii Constituţiei este susţinută ideea revenirii la un mandat de patru ani pentru şeful statului şi interzicerea ocupării de demnităţi publice după finalizarea mandatului.

"Le-am

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 48 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°