Un accident de circulaţie petrecut miercuri dimineaţă în Vulcan, care, din fericire, nu a avut urmări grave, putea fi lesne evitat atât dacă şoferiţa care l-a produs ar fi fost mai atentă, dar, mai ales, dacă mama băieţelului accidentat nu şi-ar fi lăsat prea devreme odrasla din mână.
Miercuri dimineaţă,
la opt fără cinci, micuţul P.E. era la doi paşi de Şcoala Gimnazială Nr.1 „Teodora Lucaciu”, la care este elev în clasa I. Aceşti doi paşi înseamnă că mai avea de trecut strada 1 Mai, ca să ajungă în curtea şcolii. Gândindu-se, probabil, că, de aici încolo, nu mai este nicio problemă, mămica lui nu l-a mai trecut ea dincolo şi i-a dat drumul din mână puţin mai sus, la vreo trei metri, de trecerea de pietoni (vezi poza).
Copilul a zbughit-o
spre partea cealaltă a străzii, moment în care, dinspre bulevard, s-a apropiat un Logan albastru. Luată prin surprindere, femeia de la volan nu l-a putut evita întru totul şi l-a atins uşor cu maşina. Din fericire, în afara unei lovituri la guriţă, copilul nu părea să mai aibă şi altceva. Deşi este clar că şi mama copilului are partea ei de vină, şoferiţa de treizeci de ani este cea care face obiectul dosarului penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.
Un accident de circulaţie petrecut miercuri dimineaţă în Vulcan, care, din fericire, nu a avut urmări grave, putea fi lesne evitat atât dacă şoferiţa care l-a produs ar fi fost mai atentă, dar, mai ales, dacă mama băieţelului accidentat nu şi-ar fi lăsat prea devreme odrasla din mână.
Miercuri dimineaţă,
la opt fără cinci, micuţul P.E. era la doi paşi de Şcoala Gimnazială Nr.1 „Teodora Lucaciu”, la care este elev în clasa I. Aceşti doi paşi înseamnă că mai avea de trecut strada 1 Mai, ca să ajungă în curtea şcolii. Gândindu-se, probabil, că, de aici încolo, nu mai este nicio problemă, mămica lui nu l-a mai trecut