La ora redactării acestui articol, ecuaţia viitoarei guvernări de la Sofia nu fusese încă rezolvată, după rezultatul nedecis al alegerilor din 12 mai. Iar miza este una extrem de mare, nu doar pentru vecinii noştri de la sud de Dunăre, ci chiar pentru întreaga Uniune Europeană.
Aceasta pentru că alegerile devansate din Bulgaria au constituit şi un fel de repetiţie generală pentru europarlamentarele de peste un an. Şi, în orice caz, miza este extrem de importantă pentru configurarea mesei de decizie unde se va trasa viitorul Uniunii Europene.
DE ACELASI AUTOR Tradiţional, modern şi eurodezabuzat Povestea europeană a micului românesc Uniunea Europeană - un Turn Babel al nemulţumirilor Măi, oameni buni, voi ştiţi ce vreţi? Alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European vin cu ceva nou pentru cetăţeanul Uniunii: marile familii politice vor propune, pentru prima dată, candidaţi la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Sînt primele alegeri pentru Parlamentul European de după Tratatul de la Lisabona, document care conferă puteri sporite adunării legislative de la Bruxelles şi Strasbourg. Şi asta se vede deja în negocierile tot mai intense care au loc între Parlament şi Consiliu, pe diverse teme – poate cea mai mediatizată fiind cea a bugetului 2014-2020.
În continuare, rolul principal în numirea şefului Comisiei îi revine tot Consiliului European. Dar Consiliul trebuie să facă o numire în acord cu rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European. Altfel, candidatul propus de Consiliu nu va avea cum să obţină votul obligatoriu din partea majorităţii eurodeputaţilor.
Contează, aşadar, cine va ocupa locul Bulgariei în Consiliul European – spre deosebire de România, ei sînt reprezentaţi de premier, şi nu de preşedinte, chit că acesta din urmă este ales prin vot universal, la fel ca la noi. Aşadar, ce familie politică va avea în mînă vo